Călin Ciobotari
Din oferta de anul acesta a Festivalului Internațional de Teatru Sibiu nu puteau lipsi acele spectacole ce răspund unor interogații tot mai apăsate în legătură cu viitorul artei teatrale și cu o intensificare tot mai evidentă a prezenței tehnologiei în chiar interiorului creației artistice. Una dintre aceste producții ce explorează noile teritorii teatrale este „chekhovOS/ an experimental game”, produsă de compania Igor Golyak și Sara Stackhouse (Arlekin Players Theatre), parte a programului Arlekin’s Zero Gravity (zero-G) Lab. În fapt, o deconstrucție a Livezii de vișini, asistată nu atât de strategii filologice, ci de inovative utilizări ale platformei Zoom, adaptată la un veritabil spațiu post-teatral, în care virtualitatea, digitalul, online-ul sunt invitate să redefinească raportarea la textul clasic.
Pretextul dramaturgic e simplu și seducător, nu lipsit de un anume pirandellianism asumat: personajele cehoviene, prin vocea „purtătorului de cuvânt” Natașa Prozorovna, îl acuză pe Cehov că a creat „un sistem de operare din care nimeni nu a scăpat până acum. De peste un secol ne ducem existența în cadrul acestui sistem pe deplin lipsit de fericire și de orice urmă de speranță”. Eroii Livezii ne solicită nouă, oamenilor din viitor (formulă recurentă în dramaturgia cehoviană) să „confirmăm că rasa umană a găsit calea spre fericire și că sistemul de operare Cehov este depășit”. O primă componentă a spectacolului este astfel anunțată ca esențială: interactivitatea. Prin diferite mijloace de remote control, participanții pot lua decizii apte să influențeze deznodământul. Suntem, așadar, invitați să votăm preferințele între piesele lui Cehov, să indicăm dacă livada trebuie sau nu vândută, să alegem „visul”/ scena pe care vrem să o vedem jucată și așa mai departe. Mai mult decât atât, participanților li se dă dreptul la cuvânt („unmute”), ei pot avea deci opinii pe care și le exprimă, argumentându-le. Nu suntem totuși în sfera unui teatru forum, sau de tip debate, poate și pentru că mediul virtual teatral încă nu ne este suficient de familiar încât să îl utilizăm ca pe o „agora” din care vorbim și votăm. Stratul interactivității este legat de un altul: gamingul. Actul de a fi spectator e similar statutului de jucător; a privi nu se mai rezumă deci la simplă contemplativitate, ci presupune intervenționism, atitudine, influență, dar și o doză considerabilă de entertainment. Prozorova, asistată de o Charlotta invizibilă, nu e doar un personaj-avocat ce pledează pentru ceva anume, ci și gazdă a unui veritabil show, animatoare responsabilă cu configurarea anumitor stări de spirit ale celor prezenți. Intervențiile sale live se întrepătrund cu înregistrări ale unor secvențe interpretative pe fragmente din Livada de vișini și cu luări de cuvânt ale lui Cehov însuși (frânturi din corespondența și jurnalul ținute în ultimii ani de viață).
În camera Zoom, panelul video al celor prezenți reprezintă fundalul ce se deschide la răstimpuri spre a arăta mostre de lume cehoviană. Scenele de acting (de înaltă calitate interpretativă) ne sunt prezentate ca decupaje demonstrative pentru modul închis de funcționare a sistemului de operare cehovian. Fără să-și propună redimensionarea unor caractere, actorii creează contururi de personaj pe care le simțim familiare; ele rezumă în esența lor ceea ce știam despre Liubov, Gaev, Lopahin și toți ceilalți. Gândirea regizorală nu intenționează să procure noi rezolvări ale unor situații, ci, din contra, să indice blocajul iremediabil în situațiile atât de puternic predefinite de Cehov. Totuși, asta nu înseamnă că nu e o bucurie să privești jocul impecabil al unor actori precum Jessica Hecht, Anna Baryshnikov, Anna Bortnik, Darya Denisova, Jeffrey Hayenga, Melanie Moore, Nael Nacer, Mark Nelson, cu toții performând în zona unei foarte reușite teatralități filmice. Un statut aparte îl are Mikhail Barishnikov, cel ce îl interpretează pe Cehov, redându-ni-l în tonurile acelea bitter-sweet prin care îl cunoaștem cu toții. Prezența lui Cehov, caldă, cinică și inteligentă complică oarecum lucrurile: un demiurg ce scuipă sânge, un demiurg bolnav de tuberculoză care nu a creat viața, dar a știut să o descrie într-un model din care nu mai putem ieși. Privirea lui Firs topindu-se în cea a lui Cehov, și privirea acestuia din urmă îndreptatăspre noi, „oamenii viitorului”, furnizează un tip de emoție pe care aici, în teritoriile zoom-ului, aproape că nu o credeam posibilă. La această emoție contribuie ceea ce am putea numi prin poezie grafică digitală. Personajele sunt proiectate pe un alb infinit (discretă citare a albului strehlerian) în care par, concomitent, rătăcite, dar și acasă. Video-petale de floare de vișin, baloane iluzorii ce plutesc prin aerul-zoom după la fel de iluzoriul discurs al lui Gaev, titirezul ce se învârtește hipnotic și inutil sub ochii acestor copii mari, jucăriile ce defilează în imponderabilitate din minunata scenă în care Ranevskaiei i se pare că vede fantoma mamei, camera ce focalizează pe figura Liubovei atunci când Lopahin relatează despre cursul licitației, indicându-ne, pas cu pas, prăbușirea unei lumi interioare, apoi vârtejul-fundal ce relativizează totul și, paradoxal, permanentizează totul.
Admirabilă, de asemenea, și soluția reprezentării grafice a livezii, ce intervine în ultima parte: trunchiuri negre pe alb, geometrii fragile, linii pe care personaje în picaj încearcă să își mențină echilibrul, șotron, spațiu ludic, dar și senzație acută de fisură a unei suprafețe de sticlă…
Din dramaturgia propusă de Igor Golyak și Sara Stackhouse nu lipsește ironia, condiment cehovian esențial ce conduce spre acel deziderat auctorial (aproape imposibil) al parcurgerii Livezii ca pe o comedie. Ironia provine în special din practicarea mai mult sau mai puțin explicită a inter-textualității. Prozorova (personaj din Trei surori) debutează cu un fragment din monologul Ninei (Pescărușul) și are ca recuzită pescăruși morți. Printre altele, ni-l prezintă și pe peștele Olga (una din cele trei surori) cu al ei „minuscul creier virtual”. Iar lista de exemple poate continua…
Finalul „reprezentației” la care am asistat, așa cum a fost el dictat de deciziile publicului, a indicat imposibilitatea „casării” sistemului operațional pus la punct de Cehov. Poate și pentru că suntem parte a acestui sistem pe care, în ultima sa piesă, enigmatica Livadă de vișini, dramaturgul rus l-a lăsat, testamentar, umanității.
Nu știu dacă suntem pregătiți, cel puțin aici, în spațiul românesc al „sfintei scene” și al „monștrilor sacri”, pentru astfel de escapade tehnologice și pentru schimbarea din mers a unui instrumentar necesar receptării. Nu știu dacă încă ne putem desprinde de tabieturile și zonele de confort presupuse de tihna unui fotoliu teatral cufundat în penumbra unei săli, la marginea unei scene fizice. Deocamdată, proiecte precum cel de la Arlekin Players Theatre sunt prezentate cu titlu de experiment. Cine știe, însă, ce ne rezervă viitorul?!…
Arlekin Players Theatre, chekhovOS/ an experimental game; conceput și regizat de Igor Golyak; produs de Igor Golyak și Sara Stackhouse; cu: Mikhail Barishnikov, Jessica Hecht, Anna Baryshnikov, Anna Bortnik, Darya Denisova, Jeffrey Hayenga, Melanie Moore, Nael Nacer, Mark Nelson. Spectacol vizionat în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Sibiu, 2021
