Ziua Mondială a Poeziei, la Liceul „Dimitrie Cantemir”, din Iași: O mască râde, alta plânge

Vineri, 27 martie 2015, la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Iaşi, va avea loc Concursul „O mască râde, alta plânge”, ediţia a X-a. Activitatea, prilejuită de sărbătorirea Zilei Mondiale a Poeziei (21 martie) şi Zilei Mondiale a Teatrului (27 martie), este cuprinsă în Calendarul Activităţilor Educative al I.S.J. Iaşi pentru anul 2015 la domeniul „Artistic-teatru”.

 

Devenită tradiţională, manifestarea organizată de bibliotecarii şcolari sub egida Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi şi a Clubului „Prietenii bibliotecii”, se va desfăşura pe trei secţiuni: Ecouri poetice (interpretare poezie), Mirajul scenei (interpretare teatru) şi Creaţii literare – poezii.

 

La acţiune şi-au anunţat participarea peste 300 de elevi ai claselor I – XII, îndrumaţi de cadre didactice şi bibliotecari, de la 30 instituţii de învăţământ preuniversitar din județul Iaşi.

 

Din juriu fac parte: prof. univ. dr. Toma Hogea – Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, prof. Anca Buzea – șef Serviciu Muzee, muzeograf Corina Mocanu Irimiţă – Muzeul Literaturii Române, Theodor Ivan și Codrin Dănilă – actori fondatori ai Trupei de Teatru și Improvizație „Idiot”, Iași.

 

Teatrul, poezia, artele în general sunt menite a fi cei mai buni mesageri ai dezvoltării spirituale şi ai cultivării gustului pentru frumos. Aducând CARTEA şi LECTURA în centrul vieţii noastre, Concursul „O mască râde, alta plânge” consolidează şi dezvoltă în fiecare an, prin noi valenţe, parteneriatul atât de creativ, elev – profesor – bibliotecar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here