Zi importantă pentru Europa. BCE anunţă azi programul de achiziţie de obligaţiuni suverane

Fără reforme semnificative, dar cu taxe mai mari decât în 2008, Europa îşi caută, în cele din urmă, propăşirea economică în tipărirea de bani, cu scopul declarat de a combate deflaţia. Banca Centrală Europeană va anunţa azi detaliile programului de achiziţie de datorie suverană a ţărilor din zona euro, după ce ordinul de mărime a achiziţiilor – 1.100 de miliarde de euro – a ajuns deja în presă, transmite ECONOMICA.net.

 

Când nu mai au încredere în economie, statele recurg la finanţarea monetară a datoriei publice, pentru a putea rula deficite mai mari. A venit şi rândul Europei să adopte acest model. După ce alte mari bănci centrale ale lumii şi-au făcut norma de relaxare cantitativă (quantitative easing – QE), BCE îşi începe propriul program, cu achiziţii de bonduri de stat de 50 de miliarde de euroîn fiecare lună, timp de doi ani, potrivit datelor scurse în presă ieri.

 

Justificarea BCE pentru acest program, aşa cum se poate reţine din declaraţiile anterioare ale oficialilor băncii, este accea că inflaţia este foarte scăzută, chiar cu minus în faţă, în teritoriul deflaţiei. E drept, scăderea generală a preţurilor a fost influenţată aproape total de scăderile de preţuri în energie, după înjumătăţirea cotaţiilor la petrol. 

 

Deflaţia este considerată un fenomen foarte periculos de către bancherii centrali, care afectează economia, pentru că creşte valoarea reală a banilor şi poate duce la amânarea investiţiilor. Dacă afacerile sunt în scădere, atunci firmele fac mai puţine angajări sau concediază personal, astfel se ajunge la creşterea ratei şomajului, care în zona euro este oricum foarte ridicată.

 

 

 

Citește mai multe pe ECONOMICA.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here