Numai ce s-au liniștit un pic apele prin târgul nostru după campanie și pac, altă dandana – extinderea Palasului, care de câteva zile ține cu ochii lipiți de ecrane pe cei interesați într-un fel sau altul de fapta asta.
Subiectul e sensibil și cine o avut ideea să-l supună dezbateriilor publice a știut ce face, mai cu seamă că acestea se întind cam ca cenaclul Flacăra în vremurile lui bune și lasă libertate de expresie la greu. Părerile sunt multe.
Arhitecții vin cu opiniile lor, care mai din care, asta în lipsa unui arhitect al urbei care să pună un picior în prag, cel existent fiind departe de nivelul celor ce se fac remarcați cu acest prilej.
Istoricii, prin voci autorizate, vin și ei cu argumentele la interval și nu-s de colea, pentru că se bazează pe date clare și cercetări de profil.
Mediul de afaceri n-avea cum să stea deoparte, mai cu seamă că se face abuz de termeni progresiști, dezvoltare, evoluție, hăi, hăi și așa mai departe.
Să mai remarcăm și societatea civilă, dar nu aia care face politică la comandă, ci locuitori din vecinătatea Palas-ului și a zonelor unde se doresc înfipte noile construcții, care au profitat de moment pentru a expune opiniei publice cam tot ce au tras de pe vremea șantierului, până aștăzi, când se pune problema de a vedea soarele între anumite ore, asta dacă nu-s nori.
Mă așteptam ca această dispută să fie exploatată și politic, dar nu a fost, pentru simplul motiv că nu mai există în municipiu oameni politici care să tranșeze într-un fel sau altul o dispută de anvergura asta, riscul fiind să cadă rapid în cătarea adversarilor, iar contemporanii care apartin categoriei invocate, au preferat să rămână filosofii consecutivi unei muțenii, aș zice prezidențiale, dar recent s-au înregistrat emisii din zonă, deci nu.
Singurul care exploatează momentul este junele nostru edil și baron, care îndată ce spiritele se încing, are ori n-are treabă, se ivește la masa prezidiului și începe a face pe mediatorul, în ideea că momentul beneficiază de o vizionare cocoșabilă ce l-ar putea ridica în ochii publicului.
În alți termeni, aceste ieșiri gândite se doresc a fi noi frunze de varză peste cotorul care oricum se aruncă sau noi episoade menite să ducă în spate fapte ce nu-i fac tocmai cinste și care se doresc uitate cât mai iute.
La rigoare vorbind, trebuie să admitem că junele nostru edil, și baron, n-avea cum să fie în afara problemei. Dacă ar fi dat încuviințarea să se extindă afacerea lui Dascălu și-ar fi ridicat municipiul în cap, așa că prin această dezbatere publică, domnia sa crede că a împușcat doi iepuri: lumea nu-l mai percepe că face de capul lui, ca-n cazurile altor blocuri ce au răsărit pe te miri unde, ba mai mult, din toată gâlceava ar mai putea câștiga oarece capital electoral, fără să dea bani. Teoretic.
Fără a avea pretenții de oracol, cu toate cele care sunt acum, proiectul extinderii Palas-ului se va derula într-un mare fel și dacă la suprafață deontologia pare a fi supremă, pe dedesubt cred că s-au și antamat oarece spații în noile edificii, semn că scandalul de pe monitoare e pentru creduli, iar ceea ce contează cu adevărat este deja însemnat pe vreo hartă ținută la dos.
Vorba lui Brânzovenescu, încă o „manoperă“, dar de data asta jucată mai cu sentiment.
Numai de bine,
Văru
