Zeci de posturi scoase la concurs în administrația ieșeană. Cele mai multe sunt în domeniul sănătății și asistenței sociale

Zeci de locuri de muncă au fost scoase la concurs în administraţia publică ieşeană. Cele mai multe joburi sunt disponibile în domeniul sănătăţii şi al asistenţei sociale.

 

Maternitatea „Cuza Vodă“ organizează la jumătatea lunii aprilie trei concursuri pentru angajarea a 11 persoane pe posturi de asistent şef, asistenţi medicali, îngrijitor sau economişti. O altă unitate sanitară care caută un asistent medical este Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie, în timp ce Spitalul de Boli Infecţioase vrea angajarea unui consilier juridic, iar Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a unor funcţii contractuale de execuţie, temporar vacante.

 

Ieşenii se pot angaja şi la şase primării. La municipalitatea ieşeană se caută un şef de birou responsabil cu achiziţiile publice şi doi consilieri juridici, concursurile fiind programate în această lună. Alte cinci primării vor să facă angajări: Victoria (consilieri şi muncitori), Lungani (un referent principal), Prisăcani (inspectori şi consilieri), Paşcani (un consilier) şi Mogoşeşti (un consilier superior).

 

Printre instituţiile care au programate concursuri în perioada următoare se mai numără Casa Judeţeană de Pensii (un inspector asistent), Căminul de Bătrâni „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena“ (un inspector de specialitate), Consiliul Judeţean (consilieri) şi Direcţia de Asistenţă Comunitară (un inspector de specialitate debutant). Toate concursurile au fost anunţate în ultima săptămână, iar detalii despre fiecare job în parte pot fi consultate pe portalul guvernamental de profil posturi.gov.ro.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here