După câteva zile reci, vremea va fi în continuă încălzire pe parcursul următoarelor două săptămâni şi se va ajunge la temperaturi de 25 de grade. La munte temperatura va oscila între 4 și 12 grade. Va ploua zilnic după 24 octombrie.
Meteorologii au emis, luni, prognoza pe următoarele două săptămâni.
BANAT
Vremea va fi răcoroasă la începutul intervalului, când se vor înregistra temperaturi maxime de aproximativ 14 grade, în timp ce minimele termice vor fi de 3…4 grade, în medie regională. Apoi va avea loc un proces de încălzire, astfel încât, pe 22 – 23 octombrie, vremea va deveni caldă, cu o medie a valorilor diurne de 20…22 de grade și a celor nocturne de 7…9 grade. O scădere treptată a temperaturii aerului va determina, la finalul celor două săptămâni de prognoză, valori medii de 14…16 grade în orele amiezilor și 6…7 grade spre sfârșitul nopților. În intervalul 19 – 23 octombrie condițiile de ploaie vor fi reduse, dar din 24 octombrie vor fi ploi, la nivel local, aproape în fiecare zi până la sfârșitul celei de a doua săptămâni de prognoză.
CRIŞANA
În prima parte a intervalului de prognoză, vremea se va încălzi de la o zi la alta, astfel încăt temperaturile maxime vor crește, în medie, de la 13 grade în prima zi, spre 20 de grade pe 22 – 23 octombrie, iar cele minime vor crește, de asemenea, de la 3 la 9 grade. Apoi, valorile termice vor scădea ușor și treptat, astfel încât, la finalul celor două săptămâni, se vor înregistra maxime diurne de 14…15 grade și minime nocturne de aproximativ 5 grade. În primele zile nu vor fi precipitații. Ploi, pe arii restrânse, se vor semnala începând din 24 octombrie, aproape zilnic, până la sfârșitul intervalului de prognoză.
TRANSILVANIA
Pe parcursul primei săptămâni, vremea se va încălzi de la o zi la alta, iar temperaturile maxime vor crește de la 11 până la 19 grade, între 19 și 23 octombrie, când vremea va deveni caldă pentru această perioadă. Apoi, regimul termic diurn va marca o ușoară scădere, concretizându-se printr-o medie a maximelor de 14 grade în jurul datei de 28 octombrie, valoare în jurul căreia se vor menține și în zilele următoare. Temperaturile nocturne se vor situa între 0 și 3 grade în intervalul 19 – 23 octombrie, apoi vor crește spre 7 grade pe 25 octombrie și, ulterior, vor fi în scădere până la 2 grade în ultima zi a intervalului de prognoză. În mare parte a primei săptămâni nu vor fi precipitații, dar începând cu data de 24 octombrie probabilitatea pentru ploi pe arii restrânse va crește și se va menține ridicată până la finalul celei de a doua săptămâni.
MARAMUREŞ
Între 19 și 23 octombrie va avea loc un proces de încălzire a vremii, care va determina o creștere a temperaturilor maxime de la 11…12 grade în prima zi, spre 18…19 grade, în medie regională, pe 23 octombrie. Apoi valorile termice vor fi în scădere ușoară și treptată, la finalul celei de a doua săptămâni de prognoză urmând a se înregistra o valoare medie a maximelor diurne de 13…14 grade. Regimul termic nocturn va avea o evoluție relativ asemănătoare, media temperaturilor minime urmând să crească de la 0…2 grade în primele nopți, spre 8..9 grade în jurul datei de 25 octombrie, apoi să scadă din nou, spre 4 grade, în ultimele nopți ale intervalului. În primele zile ale intervalului nu se vor semnala precipitații, însă după 24 octombrie acestea vor fi prezente aproape în fiecare zi, dar se vor semnala pe arii restrânse și vor fi în general slabe cantitativ.
MOLDOVA
În primele două zile va fi răcoroasă, cu o medie regională a temperaturilor maxime în jurul a 14 grade și a minimelor de aproximativ 4 grade. În perioada 21-23 octombrie, vremea se va încălzi, astfel încât valorile termice diurne vor tinde spre o medie de 21 de grade, urmând ca în weekendul 24-25 octombrie acestea să scadă ușor spre 18…20 de grade. În tot acest interval temperaturile nocturne vor fi în creștere treptată până la valori medii de 8…10 grade. Cea de-a doua săptămână va fi caracterizată de valori termice apropiate de cele normale, în medie cu maxime de 12…16 grade şi minime de 4…8 grade. Local și temporar va ploua slab, în perioada 24-26 octombrie, dar ploi slabe mai pot apărea trecător și după data de 27 octombrie.
DOBROGEA
Până spre finalul primei săptămâni, vremea se va încălzi treptat, astfel încât valorile termice diurne vor crește de la o medie regională de 16 grade, până spre 21 de grade, iar cea a minimelor, de la 7 spre 12 grade, apoi (în 25 și 26 octombrie) temperatura aerului va scădea ușor. Din 27 octombrie pâna la 1 noiembrie regimul termic va fi apropiat de cel specific perioadei, cu maxime în medie de 14…16 grade și minime medii în jurul a 8 grade. Probabilitatea pentru ploi slabe, temporare, va fi mai ridicată în cea de a doua săptamână, dar în special în intervalul 28-31 octombrie.
MUNTENIA
În primele două zile vremea va fi răcoroasă, cu o medie regională a temperaturilor maxime în jurul a 16 grade și a minimelor de aproximativ 4 grade. În perioada 21-23 octombrie se va încălzi treptat, astfel încât valorile termice diurne vor tinde spre o medie de 22 de grade, urmând ca până la finalul primei săptămâni acestea să scadă ușor spre 20 de grade. În tot acest interval temperaturile nocturne vor fi în creștere până la valori medii de 9 grade. Cea de-a doua săptămână va fi caracterizată de valori termice apropiate de cele normale, în medie cu maxime de 14…17 grade şi minime de 5…8 grade. Temporar, ploi slabe, pot apărea pe arii restrânse, după data de 24 octombrie.
OLTENIA
Vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit în primele două zile, cu o medie regională a temperaturilor maxime de aproximativ 15 grade, dar în perioada 22-24 octombrie, vremea se va încălzi treptat, iar valorile termice diurne vor tinde spre o medie de 20…21 de grade. Ulterior, temperatura aerului va fi în scădere ușoară, astfel încât după data de 27 octombrie se vor înregistra valori apropiate de cele normale, medii de 14 grade. Minimele termice din primele nopți vor fi sub mediile climatologice, în jurul a 4 grade, apoi vor crește până la valori de 8…9 grade (în intervalul 25-27 octombrie), după care vor avea o tendință de scădere ușoară până la finalul perioadei de referință. Probabilitatea pentru ploi slabe, temporare, va fi mai ridicată după data de 24 octombrie.
LA MUNTE
Prima săptămână va debuta cu vreme rece (19 și 20 octombrie), când vor fi în medie maxime de 4…6 grade și minime medii de -3…0 grade. În perioada 21-23 octombrie se va încălzi, astfel încât valorile termice diurne vor tinde spre o medie de 14…15 grade, urmând ca în weekendul 24-25 octombrie acestea să scadă ușor spre 12 grade. În tot acest interval temperaturile nocturne vor fi în creștere treptată până la valori medii în jur de 6 grade. Cea de-a doua săptămână va fi caracterizată de valori termice constante, în medie cu maxime de 8…10 grade şi minime de 0…4 grade.
Probabilitatea de apariție a precipitațiilor, în general slabe cantitativ, va fi în creștere începând cu data de 24 octombrie. Vor fi ploi, iar spre finalul intervalului se vor semnala și lapoviță și ninsori, la altitudini mari.