Vremea se schimbă radical: un val de aer din nordul Africii pătrunde în România

În timpul echinocțiului de primăvară vremea se va schimba în România. Spre finalul acestei săptămâni și săptămâna viitoare vom avea temperaturi neobișnuit de mari din cauza unui val de aer care vine din nordul Africii și dinspre Mediterana.

Unul dintre tiparele atmosferice care marchează venirea primăverii este instalarea depresiunii islandeze peste nord-vestul Europei și a unei circulații predominant sud-vestice în centrul și sud-estul continentului, scrie meteoradar.ro.

Potrivit meteorologilor, începând din acest weekend, temperaturile încep din nou să crească, iar spre sfârșitul săptămânii viitoare temperaturile maxime vor depăși 18 – 20 de grade pe suprafețe extinse din România.

Este vorba despre pătrunderea unor mase de aer cald dinspre Mediterana și nordul Africii, care aduc acele zile uneori foarte călduroase de la sfârșitul lunii martie și începutul lunii aprilie.

De acest tipar vom avea parte și în zilele următoare, de aceea vremea va fi călduroasă, cu temperaturi maxime care vor atinge până la 20 – 25 de grade spre sfârșitul săptămânii viitoare. Câteva modele de prognoză estimează chiar și valori mai ridicate în unele zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here