Vremea. PLOI TORENȚIALE în aproape toată țara

Joi, un front atmosferic rece se apropie de graniţa de nord-vest a ţării. Astfel, spre după-amiază şi seara în vest, centru şi nord vor fi averse, descărcări electrice şi vijelii. Izolat va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi pe suprafeţe mici 50 litri/mp. În celelalte regiuni, o zi însorită, călduroasă după-amiaza, iar astfel de fenomene sunt aşteptate abia după căderea serii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 32 de grade.

 

Din după-amiaza zilei de joi, 11 iulie, ora 15:00, până în dimineaţa zilei de sâmbătă, 13 iulie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, la început în vestul, nordul, centrul ţării şi la munte, apoi, pe parcursul zilei de vineri şi în noaptea de vineri spre sâmbătă, mai ales în jumătatea estică.

Vor fi averse, ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie, şi căderi de grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 50 l/mp.

Informarea este valabilă până sâmbătă, la ora 6:00.

 

În regiunile din vestul lanţului carpatic, vremea se schimbă până la căderea serii. Dacă acum în prima parte a zilei norii sunt răsfiraţi, spre după-amiaza, îşi fac apariţia aversele ce pot fi torenţiale, vijelii şi chiar grindină. Cantităţile de apă pot fi importante, izolat peste 50 litri/mp. Temperaturile ating valori de 26 de grade la Baia Mare, 29 de grade la Oradea şi Timişoara şi 28 de grade la Sibiu şi Braşov. În sudul ţării, o zi de mijloc de vară autentică. Cerul va fi variabil şi numai izolat spre seară vor fi averse în dealurile subcarpatice şi la munte. Temperaturile ajung la 27….28 de grade în zonele de deal, până la 30…32 de grade la câmpie. În Dobrogea, o zi frumoasă şi caldă. Soare cât e ziua de lungă şi nori de vreme bună. Temperaturile vor fi normale pentru o zi de iulie 29 de grade la Constanţa şi 32 de grade la Tulcea.

Moldova are parte de temperaturi ridicate, dar şi de furtuni de vară. Soarele dogoreşte o bună parte din zi şi ridică mercurul în termometre spre 32 de grade în Galaţi, 30 de grade în Bacău şi Iaşi, 28 de grade în Piatra Neamţ şi 27 de grade la Suceava. Spre seară, însă, în nordul regiunii şi în zonele de munte vor fi averse torenţiale însoţite de fenomene electrice şi rafale de vânt.

 

Vremea pe două zile

 

Vineri, ploi torenţiale, iar cantităţile de apă vor depăşi 20 litri/mp şi izolat 50 litri/mp vor fi în Moldova, local în Maramureş, Transilvania, Muntenia, spre seară şi în Dobrogea şi pe arii restrânse în celelalte regiuni. Vântul va fi activ mai ales pe timpul averselor când poate lua aspect de vijelie şi sunt condiţii de grindină. Temperaturile sunt în scădere în nord, unde maximele se opresc la numai 22…23 de grade, în vreme ce în sud vor fi până la 30…31 de grade. În capitală, mâine, cerul se înnorează temporar, iar vântul devine energic. Trecător se vor semnala ploi slabe de vară, iar temperatura maximă va fi de 28…29 de grade. Sâmbătă, ploi locale vor mai fi în regiunile nordice, dar şi în sud-est. Vântul este activ pe crestele montane, iar în rest nu trece de moderat. Se menţine puţin mai răcoare doar prin nord, maxime de la 22 de grade în Maramureş, până la 32 de grade în Lunca Dunării. Weekend-ul începe cu vreme frumoasă în Bucureşti. Cerul va fi variabil, iar temperatura maximă va fi de 29…30 de grade.

 

Tendinţa

 

Din această seară, un front atmosferic rece, în nuanţe de albastru pe harta noastră, se apropie de graniţa de nord-vest a ţării. Ca urmare, vorbim de o accentuare a instabilităţii atmosferice în vestul, centrul şi nordul ţării, unde fenomenele meteorologice pot fi severe pe arii restrânse, este vorba de vânt cu aspect de vijelie, grindină şi cantităţi de apă ce pot depăşi izolat 50 litri/mp în timp foarte scurt. Mâine, aceste fenomene le vom regăsi pe partea estică a ţării. La finalul săptămânii, ploile se răresc, iar sub aspect termic vom rămâne cu o vreme relativ răcoroasă în nordul ţării unde termometrele vor arăta 20…22 de grade, în vreme ce în sud, mai exact în Lunca Dunării vor fi 31..32 de grade. Săptămâna viitoare o începem cam la fel, mai răcoare în nord şi centru, unde vor fi ploi locale şi cu valori termice normale în partea sudică a ţării.

 

(Sursa: realitatea.net)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here