Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de marți, 23 februarie. Vremea va fi deosebit de caldă, iar temperaturile maxime vor atinge 17 grade Celsius.
Vremea marți 23 februarie pe regiuni
Vremea va fi deosebit de caldă pentru ultima decadă a lunii februarie în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele de deal și de munte, unde cerul se va menține mai mult senin.
Va fi ceață sau nebulozitate joasă, la începutul zilei local în centru, sud și sud-est și izolat în rest, iar noaptea în aproape toate zonele joase de relief. Ceața va fi pe alocuri asociată cu chiciură, iar izolat va fi burniță și se va depune polei.