Respectul și responsabilitatea social democraților pentru oamenii obișnuiți sunt reliefate prin inițiativele legislative și rectificările bugetare ce vizează creșterea punctului de pensie, conform promisiunilor deja legiferate, dar și sporirea veniturilor personalului didactic și nedidactic, în contextul riscurilor epidemiologice actuale.
Ne respectăm promisiunea!
Ieri a fost votată rectificarea bugetară potrivit căreia peste 5 milioane de pensionari vor beneficia de pensii mai mari, prin creșterea punctului de pensie cu 40%, profesorii vor primi salariile crescute din acest an conform grilei de salarizare aferente anului 2022, de asemenea s-au alocat fonduri autorităților locale pentru a susține măsurile sanitare necesare în actualul context pandemic.
Acest demers legislativ este încă un pas spre normalitate și denotă respectul nostru, al social democraților, pentru seniori, mulți dintre aceștia aflându-se în pragul unei existențe modeste din cauza indiferenței și inconsecvențelor manifestate de liberali pe acest subiect. Astfel, am reușit ieri să câștigăm o confruntare fermă cu reprezentanții Partidului Național Liberal, structură politică ce s-a dovedit dezinteresată față de nevoile resimțite de părinții și bunicii noștri, de cei care au contribuit prin muncă și dedicare la consolidarea societății noastre. Vorbim de o categorie și de o vârstă care merită susținere, înțelegere, valorizare și nicidecum amânarea problemelor legate de pensii și venituri insuficiente, formă dramatică de abandonare a celor vârstnici de către guvernul PNL.
Decidenții liberali nu au avut în atenție aspecte importante și nu au inițiat proceduri clare care să sprijine financiar seniorii, având în vedere presiunea unor confruntări dificile cu suferința, cu boala, cu o epidemie care pare fără sfârșit…și care generează, din nefericire, o stare de teamă și neliniște permanentă în rândul cetățenilor.
Inventarul deciziilor luate sub semnul hazardului consemnează ignorarea măsurilor de susținere financiară a persoanelor vârstnice, după cum nu trebuie să uităm măsurile anterioare nepotrivite care n-au făcut decât să-i bulverseze și să le îngreuneze traiul acestora:
- Impunerea, în timpul stării de urgență, a unor amenzi pe care mulți dintre ei nu și le-au putut permite;
- Frustrări generate de cozile interminabile pentru consultații sau pentru primirea unor tratamente medicale indispensabile;
- Lipsa măștilor de protecție promise.
Reamintesc faptul că în ultimii ani, sub guvernarea social democrată, au existat majorările cele mai consistente ale punctului de pensie, aspect ce a condus la o evoluție evidentă și necesară spre atingerea normalității, de aceea este de datoria noastră să le oferim seniorilor condițiile necesare pentru o bătrânețe fără lipsuri, cu serviciile medicale necesare, fără grija zilei de mâine.
Mai mult decât atât, prin măsurile luate ieri ne-am asumat să redăm respectul cuvenit printr-o remunerație pe deplin meritată și cadrelor didactice, un alt sector de activitate care a fost ignorat. În contextul pandemic, în care paradigma educațională și cea socială au suferit modificări fundamentale, este nevoie să avem alături de noi cadre didactice dedicate profesiei, pasionate de munca la catedră, asumând dificultăți și abordări didactice noi și complexe. Profesorii sunt și ei în prima linie de risc și vulnerabilitate, răspunderile profesionale sunt dublate de problematica sanitară, dar rolul lor de mentori care transmit cunoștințe, formează competențe, inspiră pasiuni și valori continuă și rămâne esențial.
Un sistem educațional solid are la bază specialiști bine pregătiți, profesori motivați financiar și respectați de societate. Este regretabil că liberalii nu au înțeles acest lucru!
Votul din Parlament a semnificat un gest de responsabilitate și o recunoaștere morală, dublate de măsuri financiare îndreptate spre două zone la fel de importante – pensionarii și profesorii, oamenii școlii.
Deputat PSD de Iași
Prof. dr. Camelia GAVRILĂ
VICEPREŞEDINTELE COMISIEI PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT,
ŞTIINŢĂ, TINERET ŞI SPORT