Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost nominalizat la premiul Nobel pentru pace, potrivit agenției Nexta.
Membrii Parlamentului European și foști oficiali mondiali s-au adresat Comitetului Nobel cu o scrisoare, potrivit alephnews.ro.
„Asistăm la curajul poporului Ucrainei, care a îndurat acest război dezlănțuit împotriva lor de către Federația Rusă. Bărbați și femei ucrainene curajoși luptă pentru păstrarea democrației și a autoguvernării. De la președintele recalcitrant ales democratic al Ucrainei, Volodimir Zelenski bărbatului care, cu lacrimi în ochi, își ia rămas bun de la familie pentru a lupta pentru țara lor”.
În scrisoare, membrii Comitetului Nobel sunt rugați să prelungească procedura de nominalizare pentru Premiul Nobel până pe 31 martie, întrucât de fapt este deja închisă, scrie sursa citată.
Un număr-record de 343 de candidaturi au fost propuse la Premiul Nobel pentru Pace în 2022, anunţă marţi Institutul Nobel norvagian, în timp ce războiul domină actualitatea mondială, relatează AFP.
Numărul candidaturilor, mai mic decât cele 376 de propuneri din 2016, includ 251 de persoane şi 92 de organizaţii, anunţă Institutul.
Numele candidaţilor rămâne secret timp de 50 de ani.
Termenul limită de depunere a candidaturilor de către câteva mii de persoane abilitate să le depună (parlamentari şi miniştri din toate ţările, foşti laureaţi, unii profesori universitari, între alţii) a fost la 31 ianuarie.
Ofensiva Rusie în Ucraina a început după acest termen, la 24 februarie, însă războiul poate influenţa lista candidaţilor, în contextul în care cei cinci membri ai Comitetului Nobel au posibilitatea să prezinte propriile propuneri, în cadrul primei reuniuni – care a avut loc luni.
În pofida faptului că Institutul Nobel nu dezvăluie identitatea candidaţilor, cei care fac propunerile pot să dezvăluie numele celor pe care-i propun.
În 2022, se cunoaşte că au fost propuşi apărătorii democraţiei în Myanmar, opozanta belarusă Svetlana Tihanovskaia, Papa Francisc sau reprezentanţi ai luptei împotriva modificărilor climatice precum tânăra Greta Thunberg şi venerabilul David Attenborough.
Un deputat din cadrul dreptei populiste norvegiene a anunţat sâmbătă – prea târziu anul acesta – că vrea să-l propună pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Premiul Nobel pentru Pace.