Vizita elevilor din Catania, Italia, la Colegiul Tehnic „Gh. Asachi”, din Iași

Elevii de la Liceo „Boggio Lera” vor fi prezenţi la Iaşi, la Colegiul Tehnic „Gh. Asachi”, în perioada 28 martie-11 aprilie, pe durata primei serii de mobilităţi a elevilor din Italia, în cadrul Proiectului Comenius ALPHA-PUPILS.

 

În vederea unei bune comunicări şi a cunoașterii interpersonale, s-a iniţiat un curs lingvistic de pregătire în limba italiană pentru elevii colegiului. Pe durata vizitei, elevii italieni vor fi găzduiţi în căminul colegiului, cu posibilitatea de a vizita familiile elevilor români, pentru a cunoaşte tradiţiile şi obiceiurile culinare, modul de viaţă, ospitalitatea familiilor din zona Moldovei.

 

Vor avea loc diverse tipuri de activităţi ştiinţifice şi lingvistice pe echipe mixte de elevi români şi italieni, de dezvoltare personală, de  cunoaştere interculturală, istorică, geografică, etnografică, literară. Elevii italieni vor avea ocazia de a participa la Conferinţa Europeană a elevilor şi studenţilor “History of Science and Technology” ce va avea loc la Colegiul Tehnic “Gh. Asachi”, în perioada 4-7 aprilie.

 

O vizită la Centrul de documentare 3D al Universităţii de Agronomie şi o excursie de 2 zile în zona judeţului Neamţ vor încheia primul schimb de experienţă în cadrul acestui proiect bilateral.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here