despre vîntul care e altceva ( nimic despre bîlciul deșert al paraschiveniilor perpetue )
N-am mare habar de fizica mezonilor sau a bozonului Higgins. Ştiu doar cîteva lucruri elementare sau esenţiale.
Bunăoară, că multă vreme savanţii au avut o dilemă cu lumina şi caracterul ei dual : corpuscul, sau undă ? Săgeată, sau traiectorie ? Sau amîndouă deodată ? Şi poate că învăţaţii s-or mai sfădi şi azi pe tema asta. Nu ştiu, că n-am fost şi eu la nunta lor. Ori poate că s-au lămurit, între timp. Sau între spaţiu.
Altceva vroiam să vă spun, cu ajutorul acestui ocol printre electroni, aparent bizar : muzica domnului Vivaldi e, adesea, tot aşa – corpuscul şi undă, simultan.
Cine nu poate ieşi din hainele strîmte ale programatismului de duzină, croite de muzik-ologii de tip Trăsnea catihetul, o să vadă doar primăveri, veri, toamne, ierni, sticleţi, furtuni pe mare.
Dar un om francez, Jean Amiel pe numele lui, ne-a spus, acum mulţi ani, o vorbă : ” Peisajele sînt privelişti ale sufletului ” ( apropo : dacă era oleacă mai puţin luat de valul propriului meşteşug liric, poate că şi francezitul Cioran ar fi scris mai multe vorbe din astea ) . Aşa că nu-mi rămîne decît să-i mulţumesc, încă o dată, unei doamne care, de ceva timp , nu mai e printre noi : Luminiţa Vartolomei. Acum ceva ani, scriind cîteva paragrafe absolut memorabile, această doamnă a pus pe mapa unui disc de vinil vorba lui Jean Amiel.
Discul era o versiune de pus în ramă a aşa-ziselor ” anotimpuri ” de Vivaldi. O versiune de un clasicism elin aproape perfect, ne-atins de briz-brizăria ieftină și lăutaroidă care băltește adesea peste variantele glossy ale prea multor capodopere, versiune semnată de Ştefan Ruha, Mircea Cristescu şi orchestra Filarmonicii din Cluj. Iar vorba domnului Amiel, citată de doamna Vartolomei, mi-a confirmat ceea ce simţeam, cu mintea mea de băiat de 17 ani, ascultînd discul de vinil al domnilor Ruha şi Cristescu : că domnul Vivaldi ne-a păcălit, cu strofele lui despre natură, puse în capul partiturilor de la presupusele ” anotimpuri ” . Şi, cumva, s-a păcălit şi el, ca preot muzical, plasîndu-şi psalmii avantgardiști pe raftul uşurel al predicilor frumuşele şi cumincioare.
Dar noi, cei care am avut norocul să înţelegem vorba domnului Amiel, n-o să ne supărăm pe domnul Vivaldi, doar din atîta lucru. La urma urmei, nu e deloc cea mai rea matrioşkă. Dimpotrivă. Şi nu ne rămîne decît să spunem copiilor şi adulţilor, pe urmele domnului Amiel : sticletele e doar coaja matrioşkăi. Vara e doar rama tabloului. Înăuntru e altceva. E cum a spus domnul Amiel.
Lucian Postu
Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii. Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului ” romîn ” și a derivatelor sale ( https://lucianpostu.wordpress.com/rominia-i-a/ )
