Viorel Hrebenciuc, pima zi în arest la domiciliu: „Am depășit experiența a cinci luni de zile în trei penitenciare”

Viorel Hrebenciuc va fi judecat în arest la domiciliu, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea nu mai poate fi contestată.

 

„Mă așteptam la o asemenea decizie. Pentru mine, experiența a cinci luni de zile în trei penitenciare, arestul IPJ Brașov, Penitenciarul Coldea, pardon, Codlea, și Penitenciarul Rahova, experiență pe care nu mi-am dorit-o, dar pe care am depășit-o. Singurul lucru pe care vreau să vi-l spun și cu asta mă opresc este următorul: ați vorbit în permanență despre un dosar în care este un prejudiciu de peste 300 de milioane de euro. Vă spun acum că în acest dosar nu există niciun leu prejudiciu pentru statul român. În rechizitoriu se menționează clar că nu există prejudiciu”, a spus Viorel Hrebenciuc, la ieșirea din arestul preventiv.

 

„Romsilva are declarație scrisă în care susțin că n-a fost păgubită în niciun fel, pentru că decizia Tribunalului Covasna este valabilă și astăzi. Sunt trimis în judecată, îmi voi arăta nevinovăția și cu asta am încheiat orice subiect”, a adăugat el.

 

„Eu nu l-am implicat pe fiul meu și o să vedeți și dumneavostră că fiul meu nu are nicio vină în acest dosar”, a mai spus fostul deputat.

 

Întrebat câte pagini a scris (de denunțuri – n.r.), Viorel Hrebenciuc a răspuns: „N-am scris. Dacă făceam denunțuri eram de mult acasă”.  

 

Decizia a fost luată astăzi de Completul de cinci judecători, care a confirmat, astfel, o hotărâre similară, luată de judecătorii de la Secţia penală de la instanţa supremă în urmă cu trei zile.

 

Decizia a fost aplicată începând de astăzi.

 

Potrivit procurilor DNA, fostul deputat ar fi făcut presiuni la conducerea Romsilva, pentru ca Paltin Sturdza, un presupus moştenitor al lui Nicoale Ghica, să intre în posesia a 43.000 de hectare.

 

În schimbul acestor intervenţii, Viorel Hrebenciuc urma să primească, susţin anchetatorii, 12.000 de hectare de teren forestier.

 

Tudor Chiuariu, implicat şi el în acelaşi dosar, are permisiunea de a părăsi România între 25 şi 29 martie şi între 9 şi 15 aprilie.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here