Viorel Blăjuț: „Folosindu-se de banii ieşenilor, Chirica fură startul campaniei electorale”

Deputatul independent Viorel Blăjuţ a fost primul care a reacționat la anunțul făcut de primarul interimar Mihai Chirica care a spus că va folosi şase milioane de lei din fondul de rezervă pentru unele proiecte discutate cu ieşenii. Anterior, edilul ieșean declarase că aceşti bani vor fi utilizaţi la susţinerea viitoarelor proiecte europene.

 

„Privind la ce întâmplă acum în Primăria Iaşi, la felul imprevizibil în care funcţionează administraţía locală, şi mai ales la modul în care este gândit bugetul local de către primarul interimar Mihai Chirica, încep să am convingerea că Iaşul şi ieşenii au căzut din lac în puţ! De unde, în lunile trecute, ni se promitea o schimbare radicală în bine a administraţíei locale, cu accent pe transparenţă, dialog şi deschidere către comunitate, asistăm azi la naşterea unui baron local care nu acceptă decât propriile idei, şi proaste şi periculoase pentru comunitate.

 

Dacă, iniţíal, Chirica ne-a explicat că suplimentarea fondurilor aflate la dispozíţia primarului are drept scop susţínerea unor viitoare proiecte europene, arătându-şI astfel grija preventivă pentru absorbţia unor astfel de fonduri, descoperim în aceste zile că primarul neales nu urmăreşte decât utilizarea acestor bani pentru finanţárea viitoarei campanii electorale. Această tactică electorală, întâlnită şi la mentorul său, Gheorghe Nichita, ne dovedeşte încă o dată că Mihai Chirica nu merită nici el să fie primarul oraşului nostru.

 

Pe lângă faptul că, în acest fel, folosindu-se de banii ieşenilor, Chirica fură startul campaniei electorale, aceste acţiuni arbitrare ne dezvăluie şi un om incapabil să înţeleagă că Iaşul, că ieşenii au cu adevărat nevoie de o nouă şansă, de o nouă administraţie, pentru a trăi mai bine, nu de un nou Nichita şi mai avid de putere. Noi, ieşenii, noi, cei care vrem binele Iaşului, trebuie să ne mobilizăm pentru a nu-l mai lăsa pe Mihai Chirica la Primăria Iaşi!”, arată Blăjuţ într-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here