Vilele cu piscină din zonele limitrofe marilor oraşe sunt scoase la vânzare de la 100.000 euro

Vilele cu piscină din Bucureşti şi din apropierea celorlalte oraşe importante din ţară sunt scoase la vânzare cu preţuri care pleacă de la 100.000 de euro, cele mai atractive oferte fiind în general în localităţile limitrofe acestora.

 

Astfel, lângă Bucureşti, în Dragomireşti Deal, o vilă cu piscină, construită în anul 2012, este scoasă la vânzare la un preţ de 129.000 de euro. Casa este amplasată pe un teren de 400 de metri pătraţi, are o suprafaţă utilă de 250 de metri pătraţi şi este structurată pe parter, etaj şi mansardă, potrivit imobiliare.ro.

 

În Măgurele, o vilă cu piscină proprie, construită anul trecut – pe un teren de 650 de metri pătraţi – este disponibilă spre vânzare la un preţ de 135.000 de euro. Locuinţa are cinci camere şi o suprafaţă utilă de 160 de metri pătraţi.

 

În Capitală, zona Colentina, pentru o casă de 140 de metri pătraţi utili, cu o mică piscină amenajată în curte, se cer 140.000 de euro. Terenul aferent construcţiei are o suprafaţă de circa 250 de metri pătraţi.

 

Cu 5.000 de euro mai mult – respectiv cu un total de 145.000 de euro -, poate fi achiziţionată, în Brăneşti, o vilă cu 10 camere, dotată cu piscină proprie. Locuinţa a fost construită în anul 2009, are o suprafaţă utilă de circa 300 de metri pătraţi şi dispune de un teren de 860 de metri pătraţi, cu grădină amenajată.

 

Aproximativ 154.000 de euro este preţul cerut pentru o vilă cu o piscină de 40 de metri pătraţi, construită în anul 2005. Casa are o suprafaţă utilă de circa 240 de metri pătraţi şi este amplasată pe un teren de aproape 1.000 de metri pătraţi, cu grădină şi curte amenajate.

 

În apropiere de Timişoara, zona Exterior Vest, o vilă cu piscină, construită în anul 2009, este disponibilă spre vânzare la un preţ de 98.000 de euro. Casa are cinci camere, o suprafaţă utilă de 165 de metri pătraţi şi teren de 650 de metri pătraţi. Proprietatea este dotată cu panouri solare şi sistem de încălzire prin pardoseală.

 

În zona Şagului (lângă Timişoara), o vilă construită în anul 2008 are un preţ cerut de 145.000 de euro. Construcţia are o suprafaţă utilă de 340 de metri pătraţi, structurată pe parter, două etaje şi mansardă, şi este amplasată pe un teren de 900 de metri pătraţi, unde este amenajată şi o piscină.

 

Lângă Braşov, în localitatea Hărman, o vilă cu cinci camere şi piscină exterioară poate fi achiziţionată la un preţ de 125.000 de euro. Locuinţa a fost finalizată în anul 2002, are o suprafaţă utilă de 200 de metri pătraţi şi este amplasată pe un teren de 800 de metri pătraţi.

 

În zona Dârste (Braşov), o vilă cu opt camere, finalizată în anul 2008, are un preţ cerut de 149.000 de euro. Locuinţa are osuprafaţă utilă de 300 de metri pătraţi, în timp ce terenul aferent are 500 de metri pătraţi.

 

În localitatea Gilău, lângă Cluj-Napoca, o vilă cu piscină, construită în anul 2008, este scoasă la vânzare pentru 139.000 de euro. Casa este compusă din opt camere, are o suprafaţă utilă de 300 de metri pătraţi şi este amplasată pe un teren de aproape 1.400 de metri pătraţi.

 

În Floreşti, tot lângă Cluj, o vilă cu piscină interioară are un preţ cerut de 295.000 de euro. Locuinţa a fost finalizată în anul 2007, dispune de o suprafaţă utilă de 260 de metri pătraţi, în vreme ce terenul aferent este de 450 de metri pătraţi.

 

În Eforie-Nord, două vile amplasate pe un teren de 750 de metri pătraţi sunt scoase la vânzare la un preţ de 240.000 de euro. Locuinţele au nouă camere, o suprafaţă cumulată de 380 de metri pătraţi şi sunt deservite de o piscină comună de aproape 36 de metri pătraţi.

 

Chiar în Constanţa, zona Primo, o vilă cu cinci camere şi piscină exterioară poate fi achiziţionată cu 290.000 de euro, cu mobilier şi toate dotările incluse. Casa a fost construită în anul 2010, pe un teren de 500 de metri pătraţi, şi dispune de o suprafaţă utilă de 150 de metri pătraţi.

 

În zona Popas Păcurari, din Iaşi, o vilă de 280 de metri pătraţi utili, compusă din şapte camere, este scoasă la vânzare la un preţ de 160.000 de euro. Construcţia a fost finalizată în anul 2009, iar suprafaţa terenului aferent este de 700 de metri pătraţi. Aceasta are si piscina.

 

În zona Bucium (Iaşi), o vilă de 480 de metri pătraţi utili, cu piscină şi ieşire la lac, are un preţ cerut de 375.000 de euro. Locuinţa a fost construită în anul 2009, pe un teren de 1.580 de metri pătraţi, se vinde parţial mobilată şi utilată şi dispune de curte complet amenajată.

 

Sursa: mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here