VIDEO. Tratament pentru pușcăriași: show cu stripteuze într-o închisoare de maximă siguranță

Conducerea unei închisori de maximă securitate din El Salvador a invitat trei stripteuze pentru a susține un spectacol în fața a aproximativ 200 de deținuți, cu ocazia unei sărbători religioase, informează Daily Mail.

 

Totul s-a întâmplat în anul 2012, când conducerea închisorii Izalco a primit o cerere scrisă în acest sens din partea deținuților. Întregul moment a fost filmat la vreme respectivă cu un telefon mobil, iar înregistrarea a fost descoperită recent.

 

În filmare apar trei dansatoare care rămân goale în faţa deţinuţilor, în timp ce unul dintre aceștia strigă: „Dansaţi, dansaţi, veniţi mai aproape, nu vă faceţi griji, nu o să vă atingă nimeni!”.

 

 

Cererea oficială a fost trimisă fostului director al închisorilor din El Salvador de şeful închisorii Izalco de la acel moment, Jose Abarca. După ce imaginile au fost făcute publice, reprezentantul închisorilor din El Salvador, Rodil Hernandez, l-a indicat drept responsabil pe fostul director al închisorilor, Nelson Rauda, care era la conducere în septembrie 2012.

 

În acest caz a fost declanșată o anchetă pentru a se stabili cine este vinovat pentru organizarea petrecerii surpriză cu stripteuze în penitenciar.

 

(Sursa: b1.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here