VIDEO. „Spărgătorul de nuci”, varianta practică. 155 de nuci zdrobite într-un singur minut. Capul, folosit în loc de ciocan

Foto: ABC News
[iframe width=”640″ height=”360″ src=”//www.youtube.com/embed/qGJ3qKE5Uew?feature=player_embedded” frameborder=”0″ allowfullscreen ]

Foto: ABC News

Ediţia din acest an a unei sărbători dedicate tinerilor din Pakistan, Punjab Youth Festival, le-a rezervat o adevărată surprinză nu numai concurenţilor, care au încercat să doboare nu mai puţin de 100 de recorduri, ci şi publicului.

 

Mohammad Rashid a dobândit porecla „Spărgătorul de nuci” după ce a reuşit performanţa să facă praf 155 de nuci într-un singur minut folosindu-se de propria frunte.

Proba a presupus ca pe o masă lungă să fie înşirate două rânduri de nuci, iar la semnalul „Start!“ concurentul a pornit ca din puşcă să fărâmiţeze „inamicul“. Chiar dacă după acest tur de forţă s-a ales cu o tăietură fix în frunte, bărbatul a uitat de orice durere de cap bucuros că a doborât recordul anterior, de 44 de nuci sparte în 60 de secunde, conform ABC News. 

Oficialii de la Cartea Recordurilor analizează deocamdată toate informaţiile pentru a înregistra reuşita pakistanezului.  În timpul festivalului se pare că a mai fost stabilit un record, după ce 30.000 de persoane au format cu ajutorul propriilor trupuri cel mai mare steag naţional.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here