VIDEO. Soția unui cunoscut om de afaceri din Pașcani a murit într-un tragic accident rutier, în Republica Moldova

Tragedie în familia unui afacerist pășcănean. Soția acestuia a decedat, în această dimineață, în urma unui eveniment rutier, care s-a petrecut în satul Cișmea, raionul Orhei, din Republica Moldova.

 

Este vorba despre Angela Macovei în vârstă de 54 de ani, soția lui Mihai Macovei, managerul societății ProConsult Company.Surse apropiate de familie ne-au precizat faptul că cei doi soți se aflau în Soroca, întrucât firma lor subcontractase o lucrare pentru reabilitarea cetății din localitate.

În această dimineață Mihai Macovei a trimis-o pe soția sa la un depozit pentru a cumpăra niște materiale. Pe șoseaua ocolitoare un autoturism condus de un bărbat nu i-a acordat prioritate mașinii condusă de pășcăneancă și a lovit-o în plin. Angela Macovei a decedat la scurt timp, în urma impactului dintre cele două mașini, arată newspascani.com. 

Presa din Republica Moldova are o altă variantă. Femeia ar fi pierdut controlul volanului pe un drum unde se executau lucrări și a ajuns pe contrasens. Aici a intrat în coliziune cu un alt autoturism.

Familia este în stare de șoc și a început deja formalitățile pentru a aduce în țară trupul neînsuflețit al femeii.

 

(Sursa: newspascani.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here