VIDEO. Sebastian Ghiţă, pus sub control judiciar Declaraţii la ieşirea de la DNA Ploieşti

Foto: digi24.ro

Rude şi apropiaţi ai premierului sunt audiaţi la DNA Ploieşti, în dosarul în care firmele familiei lui Victor Ponta sunt acuzate de deturnare de fonduri europene.

Cumnatul premierului, Iulian Herţanu, deputatul Sebastian Ghiţă – un apropiat al şefului Guvernului, Mircea Cosma – preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, precum şi fiul său, Vlad, deputat PSD, au ajuns în faţa procurorilor DNA. Pentru Iulian Herţanu şi Sebastian Ghiţă, oamenii legii au emis mandate de aducere, pentru că cei doi sunt suspectaţi de fapte de corupţie într-un dosar cu fonduri europene.

 

 

Aştept să văd celelalte declaraţii ale celorlalţi domni implicaţi în dosar, nu îi cunosc. Sper ca în curând, această idee de vinovăţie, că i-aş fi sprijinit pe aceşti oameni în activitatea dânşilor, se va clarifica. Ei spun că această firmă a avut o lucrare în Prahova, nu a performat foarte bine. Nu ştiu detalii despre activitatea lor şi ce au făcut acolo, dar procurorii suspectează că i-am favorizat, că dânşii au greşit, iar noi am intervenit pentru a-i sprijini. Au început urmărirea penală, nu ştiu faţă de ce persoane. Şi faţă de mine”, a declarat Sebastian Ghiţă, la ieşirea de la sediul DNA Ploieşti.

 

El a precizat că procurorii au dispus să nu se întâlnească nici cu Mircea Cosma, nici cu fiul lui, Vlad Cosma.

Procurorii au instituit măsura controlului judiciar în ceea ce îl priveşte.

„Vlad Cosma şi Mircea Cosma sunt colegii mei de partid, eu nu am găsit elemente că l-am ajutat pe acest domn Herţanu, nu îi cunoşteam pe funcţionari, nu îmi dau seama unde se poate găsi vreo dovadă că i-aş fi sprijinit”, a mai spus Sebastian Ghiţă.

 

 

Firma controlată de cumnatul premierului Victor Ponta, SC Grossmann Engineering Group SRL, a primit 24 de contracte de la diverse instituţii publice, între anii 2007 si 2012. 

În total, este vorba despre peste 26 de milioane de euro, bani în schimbul cărora firma a executat diverse lucrări de construcţii.Firma Grossmann Engineering Group SRL, unde Iulian Cristian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost până acum câteva luni acţionar şi administrator, are ca obiect de activitate construcţiile.

 

În perioada 2007 – 2012, mai multe instituţii publice au apelat la serviciile firmei. Printre ele, Consiliile Judeţene Călăraşi, Ialomiţa, Vaslui, Primăria Capitalei, dar şi primăriile Chiajna, Chitila, Pantelimon şi Câmpulung. În total, firma lui Cristian Herţanu a adunat contracte din bani publici în valoare de 26,5 milioane de euro. Primăria Chiajna a atribuit firmei Grossmann trei contracte.

În perioada atribuirii acestor contracte, Iulian Cristian Herţanu deţinea 60% din acţiunile firmei SC Grossmann Engineering Group SRL şi îi era administrator. Anul trecut, el s-a retras din firmă şi a cedat acţiunile sale prietenului său, Liviu Munteanu, iar funcţia de administrator lui Ilie Florin Drăgan.

Cel mai mare contract din bani publici, în valoare de peste 11 milioane de euro, este cel semnat în ianuarie 2012 cu SC Hidro Prahova SA. Este exact contractul pentru care procurorii DNA au deschis ancheta şi i-au chemat la audieri pe suspecţi.

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here