Compania Grup Servicii Petroliere (GSP), controlată de omul de afaceri Gabriel Comanescu, participa cu o macara maritimă la construcţia celui mai mare pod rutier din lume, peste strâmtoarea Bosfor din Turcia, proiect
Potrivit unui comunicat al companiei, macaraua maritimă GSP Neptun a fost angajată în acest proiect de compania Hyundai Engineering & Steel Industries, constructorul turnurilor laterale, tablierelor şi al cablurilor de suspensie ale podului, potrivit unui comunicat al GSP.
Podul peste strâmtoarea Bosfor, denumit Yavuz Sultan Selim, va fi cel mai lat din lume, cu o lăţime de 59 de metri, şi va fi al treilea care leagă partea asiatică de cea europeană a metropolei Istanbul.
Cel de-al treilea pod peste Bosfor va avea şi cei mai înalţi piloni laterali din lume, de 322 de metri.
Podul, cu o lungime totală de 2,1 kilometri, va fi inaugurat în 29 octombrie 2015 şi va costa 3 miliarde de dolari, se mai arăta în comunicat.
GSP furnizează servicii integrate pentru industria offshore de petrol şi gaze, în sectoarele de foraj marin, construcţii marine, construcţii hidrotehnice, transport marin, servicii de salvare şi căutare pe mare, intervenţie în caz de poluare şi instruire.
Compania operează o flotă de 13 nave de asistenta şi aprovizionare, 8 platforme mobile de foraj marin, 10 nave multifuncţionale, 3 nave de construcţii marine şi 2 macarale plutitoare de mare tonaj.
Sursa: incont