VIDEO. Rogozin s-a ascuns la bordul S7 Chișinău-Moscova

 

 

Vicepremierul Dmitri Rogozin a ajuns la Moscova la bordul unei aeronave aparținând companiei S 7, care operează zboruri regulate pe ruta Chișinău – Moscova și retur.
 

 Rogozin a ajuns la Aeroportul Internațional Chișinău la ora 13:23. A fost escortat de o echipă de securitate a Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova și s-a deplasat cu automobilul Ambasadei, dar fără drapelul protocolar al Federației Ruse.

 


 

 

Escorta vicepremierului Dmitri RogozinEscorta vicepremierului Dmitri Rogozin

Rogozin ar fi trebuit să se îmbarce la bordul aeronavei care l-a adus în Chișinău, un YAK 42, a companiei Rusjet, alături de restul delegației. Potrivit surselor deschide.md, Rogozin nu a urcat la bordul aeronavei YAK 42, ci s-a îmbarcat imediat la bordul cursei companiei S 7, care operează curse regulate Chișinău – Moscova și a decolat la ora 13:40. ceilalți membri ai delegației, care au ajuns la AIC la 15 minute după coloana lui Dmitri Rogozin, au urcat în aeronava YAK 42, care a fost întoarsă din drum, după cum cum reflectă și flightradar24.com. 

 

Dmitri Rogozin a postat pe contul său de facebook mesajele prin care era anunțat faptul că deplasarea lui în spațiile aeriene ale României și Ucrainei este interzis. Rămâne de văzut cum a reușit vicepremierul rus să ajungă la Moscova, în pofida interdicțiilor anunțate.

Postarea lui Dmitri Rogozin, prin care anunța că data viitoare se va deplasa la bordul unui bombardier, a stârnit reacții dure ale diplomației de la București.

 

Surprins la plecare, în exclusivitate de reporterii deschide.md, Dmitri Rogozin a refuzat să explice de ce nu s-a întâlnit cu oficiali ai Republicii Moldova, pe parcursul vizitei sale. Ce a spus Rogozin, concret, despre ministrul Economiei Valeriu Lazăr, puteți afla din materialul video atașat.

Aeronava YAK 42 este în acest moment pe Aeroportul din Chișinău, unde este realimentată cu combustibil (după pierderea provocată de întoarcerea din cursă) și va decola în scurt timp.

 
 
 
 
 
(Sursa: deschide.md)

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here