VIDEO. Răscoală, la Drobeta Turnu Severin! Localnicii cer ASFALT și CANALIZARE pe cel mai circulat bulevard al orașului

Zeci de români, cetăţeni ai Uniunii Europene, au ieşit în stradă de trei ori într-o singură săptămână, cerând din răsputeri ca bulevardul care trece prin fața caselor lor să nu mai arate ca o uliţă înnămolită şi bombardată de ruşi, relatează Ziare.com.

 

Se întâmplă în România europeană a anului 2015, mai exact la Drobeta Turnu Severin, reşedinţa judeţului Mehedinţi, unde o plimbare pe Bulevardul Vârciorova echivalează cu o călătorie în Evul Mediu.

 

Trei proteste au fost organizate numai în ultima săptămână din cauza condiţiilor imposibile de trai din cartierul Schela Nouă, cel mai radical fiind un bărbat care s-a urcat pe un stâlp de electricitate exasperat că pe strada lui nu există canalizare.

 

Oamenii sunt furioşi din cauza promisiunilor electorale încălcate cu mare uşurinţă de autorităţi. Ei spun că, în ultima campanie electorală, actualul primar, Constantin Gherghe, le-ar fi promis că asfaltează drumul cu pricina, dar după câştigarea alegerilor a dat bir cu fugiţii.

 

Nu e clar cine a denumit drumul „bulevard”, dar poate că a avut în vedere un sens arhaic. Dacă în ziua de azi un bulevard este „o arteră foarte largă, dreaptă, mărginită de arbori, cu mai multe benzi”, pe vremea lui Nicolae Bălcescu, de exemplu, el era „o întăritură umplută cu pământ, constituind partea superioară a unei fortificaţii”. Exact aşa arată Bulevardul Vârciorovei, doar că lipseşte fortificaţia…

 

Gropile sunt multe, mari şi foarte adânci, iar peisajul pare selenar.

 

 

„Să luăm o barcă şi să traversăm acest bulevard şi să ducem copiii la şcoală, este posibil aşa ceva? În Cucuieții din deal oamenii au asfalt şi canalizare, iar noi, orăşeni de 40 de ani, nu avem”, şi-a vărsat năduful un protestatar în faţa camerelor de filmat.

 

„Când am apelat la domnul primar Gherghe a zis în felul următor: el n-are nevoie de Schela Nouă, că pe el nu l-a votat Schela Nouă şi numai de la mine din casă a avut cinci voturi. (…) De ce de atâţia ani nu a făcut nimic, unde sunt impozitele noastre, unde sunt dările pe care noi le plătim?”, s-a plâns o pensionară.

 

„Copiii stau câte patru ore la şcoală uzi. Trăim mai rău că animalele. Dacă bag maşina aici, îmi intră apa în maşină”, a spus un domn revoltat.

 

„Nu venim la tine pentru că este jenant să băgăm maşina aici”, s-a plâns o doamnă că îi spun prietenii.

 

Replica dată de viceprimarul Marius Screciu după ce i-a ascultat pe protestatari a fost dezarmantă.

 

„Această stradă se numeşte bulevard, numai bulevard nu poate fi. S-a tot amânat această zonă. Sperăm ca în această primăvară să se facă. Oamenii nu ţin neapărat să se asfalteze, ştiu că este dificil şi trebuiesc bani mulţi, dar în această primăvară, obligatoriu, trebuie să intrăm cu o pietruire”, a recunoscut acesta.

 

Cum adică „oamenii nu ţin neapărat să se asfalteze”?! Deşi i-a ascultat cu urechile lui, viceprimarul nu pare să fi priceput nimic – Toarnă promisiuni învăţate la şcoala de partid.

 

Să trăieşti ca la coada vacii într-un municipiu reşedinţă de judeţ al unei ţări membre a Uniunii Europene, administrată de un guvern căruia i se scurg fondurile europene printre degetele cu care trasează autostrăzi verzi pe pereţi, asta chiar e o aberaţie.

 

(Sursa: ziare.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here