VIDEO. Premianții de la țară. Promovabilitate 100% la școala din localitatea ieșeană Popricani

 

Se face educație de calitate și la ţară! Aproape un sfert din cele 22 de unităţi de învăţământ din Iaşi cu promovabilitate de sută la sută la Evaluarea Naţională sunt din mediul rural. Elevii au reuşit această performanţă fără meditaţii în particular, ci numai datorită muncii depuse de ei şi de profesorii care au făcut ore suplimentare neremunerate, transmite Digi 24.
 

Alexandra şi Loredana sunt două dintre absolventele şcolii din Popricani, județul Iași. Tinerele au obţinut note peste 8 la Evaluarea Naţională şi sunt mândre că școala unde au învăţat timp de opt ani se află în topul celor mai bune din judeţ. Toţi colegii lor au reuşit, de altfel, să promoveze examenul. „Am mai colaborat între noi, elevii cei mai buni i-au ajutat pe cei mai puţin pregătiţi, şi astfel am reuşit cu toţii să luăm nişte note bune,” spune Loredana Pelin, elevă.

 

Fetele mărturisesc că de un real ajutor le-au fost meditaţiile pe care profesorii de matematică şi română le făceau gratuit la fiecare final de săptămână. „Duminica veneam 2-3 ore, apoi făceam şi la limba română,” spune Alexandra Florea, elevă.  

 


 

Profesorii au crezut, însă, în potențialul elevilor şi se bucură că au promovat, fără excepție. Simona Voinescu, directorul Şcolii Gimnaziale Popricani: „Pentru noi nu este o surpriză foarte mare pentru că şi anul trecut am avut o promovabilitate de 88% şi, dacă nu mă înșel, notele la limba română şi matematică au fost mult mai mari anul trecut.”

 

 

„În ultimii ani acolo s-au făcut nişte investiţii şi nu s-au făcut întâmplător. Eu am simţit că şcoala poate mai mult, copiii pot mai mult, dar dânşii trebuie ajutaţi,” a spus, pentru Digi 24, Valeriu Pârlog, primarul comunei Popricani.

 

Rezultatele obținute de școlile din mediul rural i-au surprins totuși pe inspectorii școlari. „Iată că mitul conform căruia doar în şcolile de prestigiu, în anumite şcoli, se pot obţine rezultate bune şi foarte bune este spulberat,” a declarat Bogdan Neculau, inspector educaţie permanentă al IŞJ Iaşi.

 

În Iași, 18 elevi au reușit să obțină media 10 la Evaluarea Națională, județul situându-se pe locul trei pe țară, după Brăila și Cluj.

 

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here