VIDEO. Pasaj din Piatra Neamț de șapte milioane de euro, bun de reparat, la trei ani de la finalizare

Foto: digi24.ro

Şapte milioane de euro a costat pasajul subteran din Piatra Neamţ, însă suma nu se regăseşte şi în calitatea lucrărilor. La doar trei ani de la inaugurare, au ieşit la iveală o multitudine de probleme, de la crăpături şi până la erori de proiectare. Primăria a somat firma de construcţii să precizeze dacă a folosit materiale de proastă calitate, scrie Digi 24.

 

Pereţi crăpaţi, igrasie şi plăci de granit crăpate – sunt numai câteva dintre problemele care deja au apărut la pasajul subteran din Piatra Neamţ, la nici trei ani de la recepţia lucrărilor.

 

 

Scările rulante nu au funcţionat niciodată. În plus acestea ar fi trebuit să fie prevăzute cu un sistem special care să preia apa şi să o dirijeze către un canal. Însă cum acesta lipseşte de fiecare dată când plouă abundent pasajul se inundă. 

Iar lista deficienţelor nu se opreşte aici. Lifturile nu funcţionează iar sistemul de iluminat este la pământ. În aceste condiţii, oamenii din Piatra Neamţ încep să aibă dubii că pasajul a costat, cu adevărat, 7 milioane de euro.

 

Reprezentanţii primăriei susţin că nu-şi explică apariţia acestor probleme, în condiţiile în care pe tot parcursul derulării proiectului, un reprezentant al instituţiei a monitorizat lucrările.

 

Lucrările la pasajul subteran au durat trei ani, între 2009 şi 2012, şi au fost efectuate de o companie din Bucureşti. Aceasta nu a putut fi contactată, pentru a comenta calitatea lucrărilor.

Conform contractului încheiat cu primăria, construcţia este în garanţie până în 2018. Municipalitatea a anunţat că intenţionează să dea în judecată firma care a efectuat lucrările, dacă problemele apărute nu vor fi remediate în cel mult două luni.

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here