VIDEO. Papa Francisc condamnă atentatele teroriste din Bruxelles în timpul slujbei din Vinerea Mare

Papa Francisc a condamnat „violenţele fără precedent” comise de militanţii islamişti, acuzând, în timpul slujbei din Vinerea Mare, că acele persoane care comit acte fundamentaliste sau teroriste profanează numele lui Dumnezeu, relatează Reuters.

 

Într-un discurs emoţionant la finalul slujbei din Vinerea Mare, înainte de sărbătorea pascală catolică, papa Francis a condamnat „formele actelor de fundamentalism şi terorism comise de adepţii unor religii care profanează numele lui Dumnezu şi care de folosesc de numele sfânt pentru a-şi justifica violenţa fără precedent”. În Joia Mare, papa a clasificat atacurile din Bruxelles drept un „gest de război”, transmite timpul.md.

 

 

Măsurile de securitate au fost sporite mai mult ca de obicei în jurul Coloseumului din Roma, unde are loc slujba anuală de aprindere a lumânărilor cu ocazia sărbătorilor pascale catolice. Papa a condamnat în discursul său şi decapitările creştinilor din Orientul Mijlociu de către grupările teroriste, care au forţat milioane de oameni să-şi părăsească locuinţele.

Suveranul Pontif a făcut referire şi la criza imigranţilor din Europa, condamnând reacţia europenilor faţă de imigranţi care suferă din cauza „indiferenţei noastre şi a conştiinţei noastre anesteziate”, dar a acuzat şi politicienii de amplificarea conflictelor prin susţinerea traficanţilor de arme, care „hrănesc conflictul cu sângele inocenţilor, al fraţilor şi al surorilor noastre”.

 

 

(Sursa: timpul.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here