VIDEO. Panică într-un sat din Australia. Buruienile au invadat casele oamenilor

Casele locuitorilor din Wangaratta, Australia, sunt acoperite în fiecare zi de grămezi de buruieni, din cauza condiţiilor extrem de uscate.

 

Locuitorii unui sat din Australia, Wangaratta, trăiesc o aventură ce pare ieşită dintr-un film science-fiction. Fenomenul natural curios, pe care localnicii îl numesc „panică păroasă”, a invadat din nou străzile, casele, garajele şi grădinile, făcând viaţa destul de grea celor care trăiesc în această zonă. Este vorba despre o plantă nativă cunoscută sub denumirea latină de „Panicum effusum”, care ajunge până la o înălţime de doi metri şi continuă să crească fără a se opri.

 

 

Locuitorii din Wangaratta, în partea de nord-est a statului Victoria, încearcă să facă tot ce este posibil pentru a face oraşul locuibil. Pentru ei a devenit frustrant faptul că trebuie să cureţe în fiecare zi, mai multe ore, terasele, drumurile de acces şi curţile interioare, de invazia acestei buruieni.

 

Cu toate că acest fenomen nu reprezintă un risc pentru sănătatea oamenilor, pisicilor şi câinilor, este deosebit de dăunător pentru oi şi miei. Consumată în cantităţi mari, această iarbă poate provoca la ovine o afecţiune letală numită „cap mare galben”.

 

Autorităţile nu intervin în curăţarea buruienilor întrucât acestea nu sunt considerate un pericol de incendiu, ci o problemă a cetăţenilor. Este o situaţie destul de neplăcută, după cum se poate observa în videoclipul ataşat.

 

(Sursa: Epoch Times România)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here