VIDEO. Mesajul emoţionant al unei fetiţe de 3 anişori care luptă pe viaţa ei

Daria Dima, o fetiţă de numai 3 anişori din Constanţa, a fost salvată în ultimă clipă de medicii bucureşteni, care i-au extirpat o tumoră pe creier de 15 mm. Biopsia, însă, a arătat că micuţa mai trebuie să treacă un prag foarte important ca boala să nu recidiveze şi să-i curme viaţa.

 

Medicii din Bucureşti, acolo de unde Daria a primit rezultatele biopsiei, i-au recomandat ca şedinţele de radioterapie să le facă în străinătate, deoarece ţara noastră încă nu dispune de tehnologia necesară pentru astfel de şedinţe sub anestezie pentru copii. Astfel, Daria a fost transferată la Spitalul Acibadem din Turcia, însă din păcate costurile şedinţelor de radioterapie depăşesc cu mult capacităţile financiare ale mamei – 17.000 de Euro.

În acest sens, Asociaţia “Salvează o inimă”, care i-a acoperit integral costurile operaţiei de la începutul anului (10.000 de Euro), a redeschis campania de strângere de fonduri pentru Daria Dima. Până în prezent, s-a strâns 69% din suma necesară, iar fetiţa este nerăbdătoare ca totul să se termine cu bine şi să se întoarcă sănătoasăşi să aibă o copilărie normală. “Vă mulţumesc tuturor ca aţi fost alături de mine şi să fiţi în continuare pentru a termina tratamentul! Vă mulţumesc”, este mesajul video trimis din Turcia de Daria Dima (3 ani).

 

Cum îi poţi salva viaţa Dariei?

Şi tu îi poţi salva viaţa Dariei, trimiţând un simplu SMS de 2 Euro, la 8832, cu textul “Daria” sau donând online (prin card sau Paypa) pe https://salveazaoinima.ro/campaigns/daria-dima/. Donaţii pot fi făcute, de asemenea, în conturile bancare ale Asociaţiei “Salvează o inimă”: RO05BTRL00701205W82870XX (cont în Lei), RO28BTRLEURCRT00W8287001 (cont în Euro), RO68BTRLUSDCRT00W8287001 (cont în Dolari).

 

Asociația “Salvează o inimă”, înființată pe data de 17 decembrie 2012, a reușit să salveze, până în prezent, peste 100 de copii cu malformații grave. La campaniile umanitare organizate de Asociație, s-au alăturat peste 50.000 de persoane și companii românești și internaționale, înregistrându-se pe platforma online donații de peste 637.000 de Euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here