VIDEO. MASACRU într-un sat din judeţul Botoşani. 15 câini împuşcaţi, aruncaţi într-o mlaştină

Poliţiştii din Botoşani au declanşat o anchetă după ce mai mulţi câini hoinari au fost găsiţi morţi la marginea satului Cerviceşti din comuna Mihai Eminescu, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Daniela Gheorghiescu.

 

Potrivit acesteia, animalele ar fi fost împuşcate de trei bărbaţi înarmaţi, fiind descoperite, aseară, de localnicii din Cerviceşti.

Oficialii IPJ susţin că, până în prezent, a fost identificat doar unul dintre cei trei bărbaţi implicaţi în vânătoarea ilegală. Acesta are 30 de ani şi nu are permis de port-armă şi nici nu deţine vreo armă în mod legal.

 

În cauză se efectuează cercetări în vederea identificării autorilor, stabilirea legalităţii deţinerii, portului şi folosirii armelor sub aspectul comiterii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uzul de armă fără drept, uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept şi practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive, a precizat sursa citată.

 

 

 

(Sursa: botosani.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here