VIDEO. Lupte crâncene la Mariupol. Separatiștii continuă ofensiva

Forțele proruse nu au oprit complet tirurile în estul Ucrainei, în pofida acordurilor convenite de cele două tabere cu privire la retragerea armelor grele începând de duminică, susţine serviciul de presă al trupelor guvernamentale ucrainene angrenate în zona de conflict din Donbas, pe pagina sa de Facebook, potrivit mass-media de la Kiev.

 

Rebelii sunt deosebit de activi în zona Doneţkului.Localitatea Peski se află de câteva zile sub focul intensiv al inamicului. Tiruri cu lansatoare de rachete multiple Grad s-au înregistrat de două ori în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar din mortiere şi artilerie s-a tras în trei rânduri în decursul nopţii trecute’, menţionează serviciul de presă, indicând că ţinte ale separatiştilor au fost de asemenea localităţile Vodianoe, Tonenkoe şi Avdeevka.

 

 

Insurgenţii au încercat totodată să pornească un asalt asupra poziţiilor ucrainene în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică în localitatea Şirokino, nu departe de oraşul Mariupol, port strategic la Marea Azov, deţinut de forţele ucrainene. „În total, în noaptea de 21 spre 22 februarie, inamicul a deschis de 12 ori focul asupra poziţiilor guvernamentale; de patru ori cu lansatoare de rachete Grad; de cinci ori cu tunuri de artilerie şi mortiere”, conform serviciului de presă al armatei ucrainene.

 

În pofida armistiţiului intrat în vigoare la 15 februarie, rebelii au încercat din nou duminică dimineaţă să captureze localitatea Şirokino, care le-ar deschide calea spre Mariupol, relatează Ukrinform. „De dimineaţă (07h00) se dau lupte grele aici. La început, rebelii au tras cu mortiere grele, iar apoi au început asaltul” asupra poziţiilor ucrainene, a declarat agenţiei de presă citate un combatant din Garda Naţională, indicând că de cel puţin trei ore se dau lupte crâncene la Şirokino.

 

De câteva zile, de-a lungul liniei frontului din estul Ucrainei, forţele guvernamentale au remarcat din ce în ce mai multe drone, care se presupune că ar aparţine armatei ruse, întrucât rebelii susţin că nu dispun de aviaţie. „Un astfel de aparat (fără pilot) a fost doborât ieri (sâmbătă) în zona Starobelsk, în jurul orei 07:00 (locale)”, conform aceluiaşi comunicat.

 

Ostilităţile intervin pe fondul împlinirii unui an de la revoluţia proeuropeană din Ucraina, care a condus la înlăturarea preşedintelui prorus Viktor Ianukovici de la putere. Duminică la Kiev sunt aşteptaţi o serie de lideri europeni, între care preşedintele Consiliului European Donald Tusk, preşedintele german Joachim Gauk, precum și președintele Nicolae Timofti, care vor participa la un „Marş al demnităţii”, cu ocazia acestui eveniment.

 

 

 

(Sursa: independent.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here