VIDEO LIVE. Protest impresionant, la Paris: peste un milion de participanți. Printre ei, și liderii Europei

Peste un milion de oameni şi mulţi dintre liderii Europei vor participa la Marşul solidarităţii organizat la Paris. În capitala franceză, nivelul de alertă antiteroristă rămâne la cota maximă.

 

Marșul solidarității a început în jurul orei 16.20. Președintele Klaus Iohannis a fost mutat din primele rânduri. Președintele Francois Hollande le-a mulțumit liderilor care iau parte la marșul solidarității din Paris. De asemenea, președintele Franței a dat mâna și cu președintele Klaus Iohannis.

 

 

Președintele României a ajuns la Paris, în jurul orei 15.20. Acesta a fost primit de președintele Franței.

 

 

„Luaţi-vă pixurile” sau „Libertate, egalitate, desenaţi, scrieţi”, se poate citi pe pancarte, în cinstea celor 17 persoane ucise în trei atacuri jihadiste comise săptămâna aceasta în Franţa, dintre care 12 la redacţia revistei satirice „Charlie Hebo” miercuri, o poliţistă joi şi patru ostatici vineri.

 

 

 

La uriaşa manifestare este prezent și cancelarul german Angela Merkel, premierul britanic David Cameron şi ministrul rus de externe Serghei Lavrov.

 

 

Lor li se alătură regele şi regina Iordaniei şi premierul israelian Benjamin Netanyahu.

 

Autorităţile au anunţat măsuri de securitate fără precedent, în timp ce o sursă din poliţia franceză a declarat pentru CNN că mai multe celule teroriste de pe teritoriul ţării au fost activate în ultimele 24 de ore.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here