VIDEO. Ioan Rus vine cu noi promisiuni: „Autostrăzile vor arăta ca în străinătate”

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a declarat, marți seară, în emisiunea „X-Press” de pe B1 TV, că Masterplanul României este singurul document de strategie de dezvoltare acceptat unanim de ambele comisii de specialitate din Parlament, transmite Capital.

El a punctat faptul că Uniunea Europeană nu va sponsoriza toate proiectele, o parte din banii fiind de la Comisia Europeană, bugetul statului, credite sau parteneriate public-private, concesiuni.

„E prima dată când avem un document aprobat unanim de cele două comisii de specialitate din Parlament, evident cu o serie de observații. Ne costă 48 de miliarde de euro până în 2030 să fie pus în aplicare, bani europenii pot fi 10 miliarde, restul, din credite, bugetul statului și bani privați. Dar autostrăzile vor arăta ca în străinătate”, a spus Rus.

„Într-un an trebuie să absorbim fonduri cât cei 8 ani din spate. Sper să reușim”, a adăugat ministrul.

Întrebat când nu vor mai face românii 8 ore de la București la Timișoara, Ioan Rus a răspuns că în anul 2018, spre 2019.

Ministrul Transporturilor a mai precizat că până la finalul acestei guvernări, în toamna lui 2016, se vor realiza 300 de kilometri de autostradă: 55 de kilometri vor fi inaugurați anul acesta, iar până la 250 de kilometri, anul viitor.

Referitor la infrastructura feroviară, Rus a precizat că are o lipsă de 1 miliard de euro.

„În 2020, românul poate să spere că va merge civilizat cu trenul”, a completat acesta.

„Dacă proiectele nu vor fi văduvite de incompetență sau corupție, acesta chiar este un moment favorabil de face lucruri bune”, a mai spus Ioan Rus.

 

 

 

(Sursa: capital.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here