VIDEO Imobiliarii lui Chirica petrec cu șeful PNL – Filmul unui trafic de influență reușit

Flagrant: la câteva zile după ce câțiva liberali schimbă decisiv prin votul lor balanța din Consiliul Local și este aprobat un scandalos schimb de terenuri, șeful PNL Iași petrece la o cafenea din centru chiar cu beneficiarul acestei tranzacții, omul de afaceri Gheorghe Dochițanu @ 7IAȘI a intrat în posesia unei înregistrări video și a câtorva poze în care este surprinsă întâlnirea la care a participat președintele PNL Iași, actualul ministru al Mediului, Costel Alexe, finul acestuia, Ionel Panainte, patronul G&R Imobiliar Group SRL, Gheorghe Dochițanu, și o persoană rămasă încă necunoscută @ Alexe nu neagă că a participat la întâlnire: „orice fel de asocieri între diverși oameni și decizii politice luate în Consiliul Local Iași sunt pure speculații” @ În plus, brusc, în seara din turul doi al alegerilor prezidențiale, Dochițanu și-a făcut apariția în sediul PNL, amestecându-se printre membrii de partid și simpatizanți @ Schimbul de terenuri a fost aprobat doar după ce consilierii locali controlați de Costel Alexe au ridicat mâna în favoarea proiectului propus de primarul Mihai Chirica @ Doar consilierii din tabăra deputatului PNL Marius Bodea s-au opus @ 7IAȘI a demascat în urmă cu o lună AFACEREA ETERNITATEA: Primăria Iași a achiziționat de la firma lui Gheorghe Dochițanu un teren de lângă Cimitirul Eternitatea, evaluând imobilul la 220.000 de euro, de două ori mai mult decât a plătit acesta în 2017 @ Terenul a fost cumpărat de firma G&R Imobiliar Group SRL cu 100.000 de euro, din care s-a plătit efectiv doar suma de 40.000 de euro @ Primăria Iași a mascat acest tun imobiliar sub forma unui schimb de terenuri care are ca pretext extinderea Cimitirului Eternitatea @ Afacerea este o mascaradă: investitorul nu putea construi pe acel teren pentru că legea interzice ridicarea construcțiilor la mai puțin de 200 de metri de un cimitir

Misterul unui schimb scandalos de terenuri dintre Primăria Iași și o firmă privată se dezleagă la ceas de seară la o cafenea din buricul orașului. Proiectul schimbului de terenuri a fost inițiat de către primarul Mihai Chirica, dar a fost respins de trei ori la rând atunci când a fost supus votului din Consiliul Local. La a patra încercare, în urmă cu o lună, câțiva dintre consilierii PNL se reorientează, ridică mâna în favoarea proiectului, iar schimbul de terenuri este aprobat. După câteva zile, șeful PNL Iași, actualul ministru Costel Alexe, petrece cu beneficiarul schimbului, omul de afaceri Gheorghe Dochițanu, la cafeneaua Madison din Palas. La întâlnire, Alexe a venit însoțit de finul său, Ionel Panainte, angajat al Oficiului de Cadastru, iar omul de afaceri Gheorghe Dochițanu de către o persoană rămasă încă neidentificată.

7IAȘI a demascat „Afacerea Eternitatea”. Ce au votat consilierii lui Alexe

Un om politic integru evită astfel de întâlniri. S-a schimbat doar puterea, nu și metehnele politicienilor. La întâlnirea de la cafeneaua Madison, Costel Alexe afișează o atitudine relaxată: i-au ieșit toate calculele! După discuții, unele purtate în șoaptă, cei patru bărbați se ridică de la masă și pleacă împreună din cafenea.

Afacerea imobiliară care „a trecut la mustață” de votul consilierilor locali nu a fost una lipsită de emoții pentru Gheorghe Dochițanu. Schimbul de terenuri a fost respins de trei ori la rând, dar a fost aprobat a patra oară doar cu concursul consilierilor PNL controlați de Alexe.

Deși s-au angajat public să se abțină la voturile ce privesc PUZ-uri ori schimburi de terenuri, patru consiilieri liberali au votat în favoara acestui proiect. Este vorba de Eduard Boz, Tudor Dornean, Lucian Jugrin și Ciprian Bostan.

Pe scurt, Primăria Iași a achiziționat de la firma G&R Imobiliar Group SRL terenul de 1.281 metri pătrați situat pe strada Ciric nr. 5, oferind la schimb un teren de 3.300 mettri pătrați în Cicoarei.

Evaluarea primăriei: prețul terenului a crescut de la 100.000 de euro la 230.000 euro

Prima mare problemă a acestei tranzacții: firma G&R Imobiliar Group SRL a cumpărat terenul în august 2017, declarând un preț al tranzacției de 100.000 de euro. La distanță de doar doi ani, evaluarea comandată de Primăria Iași stabilește că prețul terenului este de cel puțin două ori mai mare, adică 230.000 de euro. Evaluarea poate fi cu ușurință pusă la îndoială din moment ce terenul este foarte prost amplasat, având deschidere mică la drum și se află în imediata vecinătate a Cimitirului Eternitatea.

Firma lui Dochițanu a cerut aprobare pentru ridicarea unui bloc pe teren, dar aceasta a fost respinsă deoarece legea interzice autorizarea construcțiilor la o distanță mai mică de 200 de metri față de un cimitir. Așa s-a ajuns la ideea extinderii cimitirului.

Pare  incredibil, dar pentru a justifica necesitatea schimbului de terenuri, Primăria Iași a inventat o creștere a numărului de decese în Iași. Asta într-un răspuns oficial al Direcției de Urbanism!

 

„De la data eliberării primelor avize a documentației dumneavoastră și până în prezent s-a înregistrat o creștere considerabilă a necesarului de locuri de înhumare de pe raza Municipiului Iași. Toate parcelele de teren ce aparțin Cimitirului Eternitatea dunt deja ocupate, iar extinderea aacestuia devine prioritară pentru administrația locală. Pentru a nu crea o imagine total nepotrivită potențialilor locatari și în vederea evitării prejudicierii dumnevoastră, vă propunem următoarele: 1. Schimb de teren pe echilbru valoric. 2. Cumpărarea terenului la prețul pieței pe baza unei evaluări independente.”, se arată într-o adresă emisă de Primăria Iași ca răspuns la solicitarea firmei G&R Imobiliar Group SRL.

Costel Alexe: „Obișnuiesc să beau un ceai, o cafea, sau o limonadă în vremurile calde”

Contactat de 7IAȘI, actualul ministru al Mediului, Costel Alexe, nu a negat că s-a întâlnit cu omul de afaceri Gheorghe Dochițanu, dar a refuzat să spună ce a discutat cu acesta.

„Am fost și rămân indiferent de funcțiile publice pe care le ocup un om transparent și deschis, fapt pentru care vă asigur că orice fel de asocieri între diverși oameni și decizii politice luate în Consiliul Local Iași sunt pure speculații. În măsura în care timpul îmi permite, după ce termin cu activitățile profesionale și politice obișnuiesc, asemenea oricărui om normal, oricărui cetățean liber din Iași sau de oriunde, să iau prânzul, să beau un ceai, o cafea sau o limonadă în vremurile calde”, susține Costel Alexe într-un răspuns trimis redacției.

Tudor LEAHU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here