VIDEO. „Iluminarea” lui Gigi Becali: „Temnița este cel mai bun lucru din viața mea”

Gigi Becali a declarat duminică, după slujba de la biserică, că nu îl mai interesează viața publică și că Steaua va fi doar o societate comercială care va câștiga bani, informează B1 TV. Acesta se află într-o permisie de cinci zile de la închisoare, acordată de conducerea Penitenciarului Poarta Albă, permisie care se încheie duminică.

 

„Pentru mine, Steaua va fi o societate comercială, care va câştiga bani, bani pe care, la rândul meu, îi iau şi îi dau… Caut bolnavi, caut biserici, caut oameni, o să fac lucruri bune”, a spus Becali.

 

 

Omul de afaceri a precizat că a șters trecutul. Acum tot ce-l interesează este mântuirea.

 

„Temnița este cel mai bun lucru din viața mea”, a declarat Becali jurnaliștilor prezenți.

 

După ce va ieși din închisoare, acesta vrea să se implice în activități benefice pentru societate, pentru cei năpăstuiți de soartă.

 

 

„Părintele Iustin Pârvu spune: «Cine nu a fost în temniţă nu ştie a se ruga». Nu ştiam să mă rog, dacă nu treceam prin temniţă. Eu am primit temniţa cu dragoste, nu am cârtit, pentru că mi-am dat seama că numai acolo am învăţat să mă rog şi numai acolo am învăţat ce înseamnă mântuirea, că nu ştiam, nu citeam. Acum am citit zeci de cărţi şi mi-am dat seama ce înseamnă mântuirea. (…) Ce contează doi ani de chin, de lipsire de libertate pe lângă viaţa veşnică. Dacă nu mergeam în temniţă nu ştiam ce e mântuirea, stăteam şi jigneam, îi făceam pe plac lui Satana. Aşa m-a luat Dumnezeu, m-a dus în cortul lui, în temniţă, că, spune Sfântul Ioan Gură de Aur: «Nimic nu putem noi câştiga decât din suferinţă», şi dacă suferinţa este drumul spre mântuire de ce să nu o primesc cu dragoste”, a mai spus Becali.

 

Magistraţii Judecătoriei Medgidia au admis, la 6 martie, cererea lui Gigi Becali de eliberare condiţionată din Penitenciarul Poarta Albă, unde execută trei ani şi şase luni de închisoare în dosarul „Valiza”. Procurorii DNA au contestat această decizie, iar contestaţia va fi judecată, marţi, la Tribunalul Constanţa.

 

(Sursa: b1.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here