VIDEO. Ilie Stamate, olteanul care ar fi trăit 138 de ani

O viaţă liniştită şi o dietă fără carne, dar cu multe verdeţuri. Acestea ar fi fost secretele longevităţii unui cioban din Oltenia care este personajul principal al unui documentar din colecţia British Pathé. Filmuleţul îl prezintă pe Ilie Stamate, din satul Firizu din Mehedinţi, care ar fi murit la vârsta de 138 de ani. O echipă Digi24 a stat de vorbă cu oamenii care l-au cunoscut pe matusalemicul oltean.
 

„În vremea revoluţiei din 1848 era flăcău în toată firea, avea douăzeci de ani. 49 de ani la 1877. 86 la izbucnirea primului război mondial. Şi 135 de ani la intrarea Ştiinţei Craiova în categoria A. Decanul de vârstă al ţării este bine-nţeles oltean.”

Un bărbat sprinten, cu barba sură şi îngrijită. Aşa şi-l amintesc săteni din Firizu pe moş Mandău. Printre cei care l-au cunoscut se află şi actualul decanul de vârstă al localnicilor, care are doar 99 de ani.

A mai trăit el mult în urmă, i-a făcut primarul casă”, povestește un localnic.

Unii dintre localnici cred că Ilie Stamate a trăit foarte mult pentru că a avut o viață liniștită. Alții spun că secretul său a fost dieta compusă în principal din verdețuri.

Era un om slab, trăia din animale, ciobănitul era activitatea lui, griji prea multe nu a avut”, spune un alt localnic.

„Moș Măndău, 112 ani, cam așa, nu a mâncat carne în viața lui, a mâncat numai urzici și dragavei”, consideră un altul.

 

 

 

Când eram mici, venea de la serbarea de 23 August, ne aducea bomboane, ne duceam pe la el în vizită”, își amintește Ion Mogoșanu, strănepotul lui Ilie Stamate.

În registrul primăriei figureaza că moş Măndău ar fi trăit doar 96 ani.

Nu se ştia anul când s-a născut și au zis: hai să punem ți noi un an, ca să nu fie registrul fără an de naștere, au ajuns la concluzia să pună anul 1872, dar nu cred, am avut bătrâni de 90 de ani și spuneau că tot bătrân l-au știut”, declară Andronie Grigorie, primarul comunei Ilovăț.

 


 

Documentarul British Pathé susţine că Ilie Stamate s-a născut în 1828 şi a murit la vârsta de 138 de ani, în 1966, mai spune sursa citată.

 

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here