VIDEO/FOTO. Un nou marș al umilinței: prizonieri ucraineni, obligaţi să defileze în faţa mulţimii furioase

Aproximativ 20 de soldaţi ucraineni, luaţi prizonieri de rebeli separatişti pro-ruşi, au fost obligaţi să defileze de la aeroportul din Doneţk şi până la locul în care 13 persoane au fost ucise în bombardamentul unui troleibuz joi dimineaţă şi unde sunt expuşi în prezent în faţa mulţimii furioase, transmite Mediafax, citat de deschide.md.

 

Potrivit AFP, câteva zeci de locuitori din Doneţk îi înconjoară şi aruncă spre ei cu cioburi de sticlă sau diferite obiecte de la ferestrele imobilelor din jur.

Treisprezece persoane au fost ucise şi aproximativ zece au fost rănite, joi dimineaţă la Doneţk, în estul Ucrainei, în momentul în care un troleibuz a fost lovit de un obuz într-un cartier al oraşului care până în prezent a fost ferit de lupte.

 

 

 
 
 

Acesta este cel mai sângeros atac împotriva civililor de la semnarea acordurilor de pace de la Minsk, în septembrie.

Ministrul ucrainean al Apărării a acuzat separatiştii proruşi că s-ar afla la originea bombardamentului care a ucis 13 civili, joi dimineaţa, în propriul lor bastion din Doneţk, în estul rebel al ţării. La rândul său, premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a acuzat Rusia că „poartă responsabilitatea” bombardamentului, pentru că îi susţine pe separatişti.

 

Pe de altă parte, Rusia a acuzat forţele ucrainene că au fost la originea tirului de obuz care a ucis 13 civili într-un troleibuz din Doneţk, afirmând că este vorba despre o „provocare grosolană pentru a submina procesul de pace privind criza ucraineană”.

 

 

(Sursa: deschide.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here