Introducerea de față ar putea fi cuprinsă în doar câteva cuvinte, rostite de către Otto Lilienthal pe patul de moarte: „Mici sacrificii trebuie făcute”.
Cei 10 savanți, inventatori sau temerari din lista care urmează, fac parte din categoria oamenilor a căror curiozitate și poftă de cunoaștere a primat chiar și înaintea propriei siguranțe. Ignorând pericolele, aceștia au răscolit prin colțurile tainice ale științei, mânați de o curiozitate nestăpânită. Rezultatul? Noi, cei din secolul XXI ne bucurăm de invențiile lor, însă acești aventurieri din vremurile trecute au plătit Științei tributuri fără de preț: sănătatea sau propria viață.
10. Galileo Galilei (1564 – 1642)
Galileo și-a dedicat o mare parte a vieții studierii astrelor și dezvoltării instrumentelor menite să faciliteze observațiile astronomice. Dincolo de descoperirile sale, revoluționare la acea vreme, acesta a plătit și un tribut personal: pierderea vederii. Galileo era fascinat în mod special de Soare, prin urmare, își petrecea o mare parte din timp făcând observații asupra astrului. În ultimii ani de viață, savantul era aproape orb ca urmare a deteriorării grave a retinelor, cauzată de observațiile sale îndelungate.
9. Sir Humphrey Davy (1778 – 1829)
Sir Humphrey Davy, ingeniosul chimist și inventator britanic și-a început cu stângul cariera științifică. În perioada în care era doar un ucenic, a fost concediat din cauza că provoca prea multe explozii. După ce s-a specializat în chimie, și-a format straniul obicei de a inhala diversele gaze cu care avea de-a face. Din fericire, acest lucru a dus la descoperirea proprietăților anestezice ale oxidului de azot. Însă, din nefericire pentru el, același obicei a fost pe punctul de a-l ucide în repetate rânduri. Frecventele otrăviri ale organismului l-au lăsat invalid pentru ultimele două decade ale vieții sale. Chiar și în acest timp, a reușit „performanta” de a-și pierde complet vederea în timpul unei explozii din laborator.
8. William Bullock (1813 – 1867)
Bullock a fost un inginer american, a cărui invenție din 1863 a revoluționat industria tipăritului: o presă mai eficientă și mai rapidă. Creația sa a fost în final și cea care i-a adus moartea. În timp ce lucra la reparațiile unei prese, acesta și-a prins piciorul în roțile mașinăriei. Deși a reușit să evadeze din strâmtoare, în câteva zile o cangrenă i-a cuprins piciorul, iar Bullock a murit în timpul operației de amputare a piciorului.
7. J. G. Parry-Thomas (1884 – 1927)
John Godfrey Parry-Thomas, pilot de curse și un inginer pasionat de motoare, avea un vis: să doboare recordul de viteză stabilit de un alt concurent, Malcom Campbel. Pentru a face asta trebuia să creeze o mașină mai rapidă. Viitoarea lui invenție a fost un vehicul prototip numit Babs, căruia îi operase mai multe modificări, printre care și lanțuri expuse care legau roțile de motor. În data de 24 aprilie 1926, Parry-Thomas a doborât recordul mondial existent la acea vreme, atingând viteză de 270 de kilometri pe oră. După numai un an, Malcom Campbell a stabilit un nou record mondial. Acest lucru nu a făcut decât să-l ambiţioneze pe Parry-Thomas, care a făcut noi îmbunătăţiri. De data aceasta însă, ambiţia sa avea să-i fie fatală. În timpul cursei, unul dintre lanţuri s-a desprins şi a ricoşat in gatul pilotului, decapitându-l parţial. Parry-Thomas a murit pe loc.
6. Jean-Francois De Rozier (1754 – 1785)
Jean-Francois, profesor de fizică și de chimie, a fost martor în 1783 la primul zbor al unui balon, eveniment care a născut în el pasiunea pentru zbor. După ce a asistat la ridicarea unui balon având succesiv la bord, o oaie, o găină și o rață, acesta a prins curaj și a realizat primul zbor controlat de un om. Fără a se opri acolo, De Rozier a planificat trecerea Canalului Mânecii, din Franța către Anglia. Acesta avea să fie ultimul lui zbor. După ce s-a ridicat la o înălțime de 450 de metri, balonul s-a dezumflat, cauzând căderea lui și inevitabil, moartea pasagerului. Logodnica lui De Rozier s-a sinucis 9 zile mai târziu.
5. Alexander Bogdanov (1873 – 1928)
Fizician, filozof, economist, scriitor SF și revoluționar, Alexander Bogdanov (foto, stânga) și-a început experimentele de transfuzie sangvină în 1924, aflat probabil, după cum se bănuia, în căutarea izvorului tinereții eterne. După 11 transfuzii pe care le-a efectuat asupra sa, acesta a declarat că a stopat procesul alopeciei și și-a îmbunătățit vederea. Din păcate pentru excentricul savant rus, tehnicile de transfuzie erau abia la început, iar testele preliminare nu constituiau o practică în sine. În 1928, Bogdanov și-a făcut o transfuzie cu sânge infectat cu malarie și tuberculoză. După cum era de așteptat, a murit la scurt timp după temerara încercare.
4. Elizabeth Ascheim (1859 – 1905)
După moartea mamei sale, Elizabeth Ascheim (foto, dreapta sus) s-a căsătorit cu doctorul Wolf, medicul familiei. Mânat de o curiozitate nestăpânită, Woolf s-a arătat interesat de descoperirile lui Wilhelm Conrad Röntgen în privința razelor X. Noile orizonturi științifice au atras și atenția soției sale, Elizabeth, care și-a părăsit postul de bibliotecară pentru a se ocupa de experimentele în fizică. În cele din urmă, cei doi au cumpărat o masinărie care producea raze X, pe care au instalat-o în biroul doctorului. În decursul câtorva ani, soții Woolf au făcut mai multe experimente în care au jucat și rolul cobailor. Din nefericire, în acele vremuri, informațiile despre razele X erau încă prea puține. Nerealizand consecințele lipsei de protecție, Elizabeth a murit în scurtă vreme ca urmare a unei forme de cancer foarte violente.
3. Louis Slotin (1910 – 1946)
De naționalitate canadiană, Slotin era unul dintre cercetătorii implicați în proiectul Manhattan (proiectul SUA de dezvoltare a bombei atomice). În timpul experimentelor de laborator, acesta a scăpat accidental o sferă de beriliu pe o altă sferă care conținea plutoniu. Inevitabil, o reacție chimică a avut loc, iar martorii au declarat că au văzut o strălucire albastră căreia i-a urmat un văl de căldură. Ghinionistul savant a fost dus de urgență la spital, însă a murit 9 zile mai târziu. Cantitatea de radiații la care fusese expus era echivalentul situației de a se afla la 1500 de metri de locul declanșării unei bombe atomice. Ca urmare a acestui accident, în laboratorul din Los Alamos nu au mai avut loc manevrări manuale ale substanţelor. Slotin a fost declarat post-mortem erou de către guvernul Statelor Unite, pentru că a reacţionat îndeajuns de repede pentru a preveni moartea colegilor săi care se aflau în apropiere.
2. Otto Lilienthal (1848 – 1896)
Rămas în istorie sub denumirea de Regele Planorului, Lilienthal a fost prima persoană care a înregistrat succes în mai multe zboruri succesive cu planorul. Ziarele și revistele internaționale au publicat fotografii cu Lilienthal zburând care au oferit un nou imbold ideii publice și științifice conform căreia mașinile de zbor vor deveni în sfârșit realitate, după o perioadă lungă marcată de îndoieli, în care posibilitatea omului de a zbura reprezenta doar o utopie. Visul a fost întrerupt, cel puțin pentru o perioadă, după ce pionierul aviației, s-a prăbușit de la o înălțime de 17 metri, rupându-și coloană vertebrală. A murit în ziua următoare, însă ultimele sale cuvinte nu au trădat crezul său de o viață: „Mici sacrificii trebuie făcute”.
1. Marie Curie (1867 – 1934)
Marie Curie este una dintre femeile care au participat la scrierea istoriei științei. De-a lungul activităților sale, ea a doborât nenumărate recorduri: prima femeie care a primit premiul Nobel, primul om de știință care a primit Nobelul de două ori, în două domenii diferite (fizică și chimie), prima femeie care a predat la Universitatea Sorbona din Paris, prima femeie laureată a Medaliei Davy pentru studiul asupra radiului. Marie Curie și-a dedicat întreaga viață studiului și științei. În afară de una dintre fiice, Eve, scriitoare, toți descendenții ei au urmat cariere științifice. Născută în Varșovia, Maria Sklodowska, pleacă la Paris pentru a urma cursurile de fizică și de matematică la Facultatea de Științe. Se căsătorește cu Pierre Curie, cu care are două fiice: Irene și Eva. Obține în 1903, împreună cu Pierre Curie și Henri Becquerel, premiul Nobel în Fizică pentru cercetările asupra radioactivității. În 1911 primește cel de-al doilea premiu Nobel, de data acesta în chimie, pentru studiile asupra poloniului și radiului. După moartea soțului său într-un accident de trăsură, aceasta îi preia postul de profesor la universitatea Sorbona. În anii războiului, nu ezită să își ia fiica mai mare, Irene, care avea deja 18 ani și să plece împreună pe front, ridicând mici lăcașe de prim ajutor, denumite „Petites Curies”. Acestea se aflau cât mai aproape de linia frontului, pentru ca soldații răniți să nu se deplaseze foarte mult. Anii de studiu asupra elementelor radioactive au expus-o inevitabil la o cantitate mare de radiații, care se manifestă sub forma unei leucemii. În ciuda bolii sale, ea își menține în continuare postul de conducere în cadrul secției de chimie și fizică aparținând Institutului Radiului. În 1934, din cauza stadiului avansat se internează la sanatoriul din Haute-Savoie, unde moare la data de 4 iulie.
(Sursa: independent.md)
