VIDEO/FOTO. O fetiţă primeşte daruri de la ciori, pentru că le hrăneşte

Gabi Mann este o fetiţă de opt ani care locuieşte în Seattle, Statele Unite. Copilul are un obicei neobişnuit: de la vârsta de 4 ani hrăneşte ciorile din cartier.

 

Păsările îşi arată recunoştinţa de fiecare dată şi îi oferă daruri în semn de mulţumire. Acestea îi aduc mărunţişuri strălucitoare pe care fetiţa le păstrează cu sfinţenie.

 

8-year-old-girl-gets-gifts-from-crows-gabi-mann-6

 

 

Printre „darurile” primite de la ciori până acum se numără nasturi, piese de Lego, bucăţele de metal şi chiar un șirag de mărgele în formă de inimă.

 

8-year-old-girl-gets-gifts-from-crows-gabi-mann-1

 

 

Păsările au recuperat pentru Gabi şi un capac de la aparatul de fotografiat, pe care mama fetiţei îl pierduse.

Odată, fetița a primit de la ciori o bucată de metal pe care scria „cel mai bun”. Deși sunt doar obiecte, pentru Gabi au o valoare inestimabilă, fetița așteptând un dar pe care să scrie cuvântul „prieten”.

 

8-year-old-girl-gets-gifts-from-crows-gabi-mann-4

 

Un profesor de științe naturale la Universitatea din Washington, John Marzluff, a explicat că nu este neobișnuit ca ciorile să-i răsplăteacă cu daruri pe cei de care se apropie. Aceste păsări își fac cadouri şi între ele, mai ales în sezonul de împerechere.

 

8-year-old-girl-gets-gifts-from-crows-gabi-mann-2

 

 

 

(Sursa: independent.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here