VIDEO Drapelul României, motiv de scandal în secuime. Hocheiştii Stelei au fost îmbrânciţi şi huiduiţi pentru că au fluturat tricolorul

 

Mânia secuilor împotriva românilor a fost aţăţată de un incident apărut la finalul meciului de hochei Progym Gheorgheni – Steaua din campionatul naţional. Acest incident i-a determinat pe spectatorii de etnie maghiară din tribune să scandeze numele Ungariei şi să cânte imnul Ţinutului Secuiesc.
 

 

Ediţia on-line a Gazetei Sporturilor, gsp.ro, scrie că la partida dintre Progym Gheorgheni şi Steaua a avut loc un incident care i-a pus pe jar pe spectatorii secui prezenţi în tribunele arene de hochei. Astfel, la finalul partidei câştigate de bucureşteni cu scorul de 4-3, la loviturile de departajare, jucătorii celor două formaţii s-au strâns la mijlocul terenului pentru a-şi da mâna. Numai că, unul dintre stelişti purta pe umăr un steag tricolor, gest care l-a scos din sărite pe un jucător de etnie maghiară, care i-a smuls lui Alexandru Munteanu drapelul României.

 

Gestul stelistului i-a scandalizat la culme pe spectatorii prezenţi în tribune care au început să scandeze „Ria! Ria! Ungaria!”, iar ulterior au început să cânte imnul Ţinutului Secuiesc. Când steliştii se retrăgeau de pe gheaţă, hocheiştii Bocu şi Marius Mărcuş au fluturat tricolorul în văzul asistenţei de pe arena harghiteană, alt gest care i-a pus pe jar pe jucătorii de la Progym şi pe spectatori. Pal Zsombor a sprintat către stelişti şi i-a îndemnat să iasă mai repede de pe arenă pentru ca spiritele să nu degenereze. Unul dintre arbitri a intervenit prompt pentru a aplana conflictul. Potrivit sursei citate, Zsombor a postat pe facebook un filmuleţ cu incidentele de la finalul meciului, alături de mesajul: „Ria-Ria, Ungaria! Ţinutul Secuiesc nu e România!”

 


 

Incidentele de acest gen nu sunt singulare în secuime. În 2011, de Ziua Naţională a României, Cosmin Marinescu, component al naţionalei U16 a României, a fost bătut cu prosoapele ude şi înjurat în vestiar de colegii săi de etnie maghiară pe motiv că este român. Acest caz a generat multe polemici la acea vreme, dar scandalul a fost dat uitării ulterior.

 

(Sursa: adevarul.ro)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here