VIDEO. Din arhivele Vaticanului: Teoria care răstoarnă tot ce ştiam despre daci, romani şi istoria Europei

 

 

Într-un interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj, Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea şi membru al Comisiei Teologice Internaţionale, unul din oamenii care au avut acces la documente secrete din arhiva Vaticanului, a făcut o declaraţie surprinzătoare.
 
Miceal Ledwith, omul care a avut acces la arhivele secrete ale Vaticanului, a declarat că, potrivit informaţiilor pe care le deţine, limba latină se trage din limba română arhaică şi nu invers cum cred lingviştii.

 

Unul şi acelaşi popor

“Chiar dacă se ştie că latina e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Aşadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină – n.r.)”.
Conform declaraţiei lui Ledwith, la întâlnirea lor cu romanii, dacii nu au avut nevoie de translatori. Vorbeau în limba din care se născuse chiar latina! Pe Columna de la Roma, solii daci se adresează împăratului Traian fără translator. Din această perspectivă, românii apar drept unul şi acelaşi popor cu dacii, continuatorii direcţi şi legitimi ai acestora. Mai mult, rezultă  că şi romanii au fost de neam tracic.

 
Un grup de cercetători

În anul 2012, documentarul „Dacii, adevăruri tulburătoare”, realizat de către scriitorul Daniel Roxin a stârnit reacţii atât în lumea ştiinţifică, cât şi în spaţiul virtual, unde s-au creat adevărate dezbateri. Totul a pornit de la un grup de cercetători care susţine că dacii şi romanii ar avea strămoşi comuni, iar limba pe care o vorbim nu este nici pe departe limba impusă de cuceritorii Daciei.
Studiul spune că tracii au ocupat o mare parte din Europa, având Marea Neagră în centrul zonei lor de dominaţie. Din această zonă s-ar fi desprins cei care au înfiinţat Roma, de unde ar rezulta că nu noi suntem urmaşii romanilor, ci o parte dintre romani sunt urmaşii tracilor. Cercetătorii spun că documentarul se bazează pe un studiu de paleogenetică realizat la Institutul de Biologie Umană al Universităţii din Hamburg, Germania şi pe analiza unor oseminte descoperite în siturile arheologice din zonele în care au locuit dacii.

La momentul respectiv, istoricii din România s-au arătat extrem de consternaţi. Spre exemplu, istoricul Zoe Petre a condamnat „lipsa de expertiză a celor care au realizat documentarul, dar şi confuziile care au fost create”. Iar informaţiile le-a calificat drept „pure speculaţii, fără fundament istoric”.
 
Proiect amplu
Potrivit danielroxin.blogspot.ro, „filmul face parte dintr-un proiect mai amplu ce vizeaza recuperarea adevarului istoric iar acesta este primul pas hotărât! Aşa după cum veţi constata, dovezile ştiinţifice la care se face referire şi argumentaţia bazată pe izvoare istorice autentice, aduc informaţii inedite şi extrem de valoroase, capabile să determine o rescriere a istoriei acestui popor.Toate acestea sunt susţinute de personalităţi şi specialişti care merită cu adevărat să fie ascultaţi: General (rez.) dr. Mircea Chelaru (fost Şef al Marelui Stat Major al Armatei Române), Dr. Napoleon Săvescu (director fondator al Dacia Revival International Society), General (rez.) Nicolae Spiroiu (fost Ministru al Apărării Naţionale), Prof. dr. Mihai Popescu (Biblioteca Militară Naţională), Prof. univ. dr. dr. Alexander Rodewald (directorul Institutului de Biologie Umană al Universităţii din Hamburg, Germania), Dr. Georgeta Cardos (cercetător ştiinţific biolog specialist genetică – Institutul Victor Babeş), Prof. doctorand Sebastian Stănculescu (paleografie şi antropologie culturală)”.
 
 
 

 
 
 
 
 
(Sursa: evz.ro)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here