În această lună se împlinesc 70 de ani de la conferinţa de la Yalta, 4-11 februarie 1945, întâlnire care a schimbat lumea. Cei mai importanţi trei lideri ai lumii: preşedintele SUA, Franklin D. Roosevelt, prim-ministrul al Regatului Unit, Winston Churchill, şi conducătorul sovietic, Iosif Stalin s-au întâlnit la Yalta pentru a redesena harta lumii.
Referitor la conferinţa de la Yalta, Regele Mihai, unicul supravieţuitor dintre şefii de Stat europeni din Al Doilea Război Mondial, declara pentru cotidianul spaniol El Pais, în 2011, că Occidentului şi, în special, liderul britanic Winston Churchill, au trădat România şi Europa de Est. „România şi toate ţările aflate la est de Germania au fost abandonate la Yalta. (…) Bineînţeles că înţeleg de ce Churchill a crezut că era singura strategie posibilă, sau cel puţin din perspectiva britanică. (…) Şi deşi nu a existat opoziţie din partea niciunui alt lider prezent la Yalta la împărţirea continentului, a fost Churchill cel care a considerat-o o soluţie naturală şi perfect acceptabilă”, declara Regele Mihai.
Care au fost deciziile luate atunci la Conferinţa de la Yalta? Cum şi în ce mod au afectat România? La aceste întrebări, dar şi la multe altele răspund istoricii Dan Falcan şi Manuel Stănescu, într-o ediţie specială a dezbaterilor „Historia”, moderată de Ciprian Plăiaşu şi transmisă de adevarul.ro, începând cu ora 11.00.
Dan Falcan: Al Doilea Război Mondial a fost o creaţie a lui Hitler, a dorinţelor sale. Pactul Ribbentrop-Molotov i-a permis să îngenuncheze Vestul, iar, ulterior, s-a întors împotriva URSS. Acesta este un amănunt care se uită în istoria propagandismului comunist. Stalin i-a permis lui Hitler să înceapă războiul, până atunci au fost în relaţii amicale. Întâlnirea de la Yalta a fost a doua dintre cei mari, mai avusese loc una la Teheran. Întâlnirea de la Yalta avea menirea de a prefigura lumea postbelică. Era evidentă deja învingerea Germaniei. Discuţiile au avut loc sub cele mai proaste auspicii pentru liderii occidentali. Mai întâi, au fost aduşi în Crimeea, printr-o solicitare directă a lui Stalin, care a invocat că nu se poate deplasa, pentru că asigura conducerea operaţiunilor militare. Roosevelt se afla într-o stare de sănătate deplorabilă. Nici nu cred că se afla în deplinătatea facultăţilor sale fizice şi mintale.
Manuel Stănescu: La această conferintă, fiecare a venit cu o agendă personală. Roosevelt era, mai ales, interesat de soarta Japoniei. A negociat acolo fără a comunica cu omologul său chinez. Churchill avea şi el propria agendă. Era legată de alegeri libere, în special în Polonia. Situaţia frontului era clară, în acel moment: Germania pierdea războiul. E clar că Stalin a controlat situaţia, mai ales prin locaţie, situată pe teritoriul URSS. Stalin a ales special Crimeea, ca loc de întâlnire iniţial, mai ales că fusese puternic afectată de război. Se spune că pe drum, dinspre aeroportul din Crimeea, spre Yalta, văzând distrugerile, Roosevelt i-ar fi spus lui Stalin: „Acum vreau şi mai mult să lupt împotriva naziştilor“. Stalin a lucrat psihologic excelent.
Dan Falcan: Vorbim astăzi de trădarea occidentalilor. Adevărul era că nu mai avea ce să faci. Realitatea militară din teren îţi dicta poziţiile. România era pierdută, deja. Nu puteai după ani de război să vii tu, Roosevelt, să spunem, şi să-i transmiţi populaţiei: „Hai, să luptăm cu ruşii!“. Şi din punct de vedere militar, cei doi aliaţi occidentali se prezentau pe poziţii de inferioritate. Toată cărţile erau la Stalin. Churchill şi Stalin erau, într-un fel, asemănători: gândeau foarte pragmatic. Roosevelt era mai visător, mai idealist. Churchill era interesat mai ales de Grecia, care era o importantă rută comercială în Imperiul Britanic. Acordul de procentaj a fost sacrificat în interesul Poloniei. Voiau să scoată Polonia de sub influenţa sovietică, ceea ce, iată, nici nu au reuşit.
Manuel Stănescu: Acordul de procentaj a fost o hotărâre între Churchill şi Stalin. Primul voia să mai salveze ceea ce se mai putea salva, era foarte realist. Realizase că „am omorât porcul cel mai slab“, cum spunea. Se înlocuia nazimul cu comunismul. Acea declaraţie de la sfârşitul conferinţei, ce prevedea crearea unor forţe politice democratice care să organizeze alegeri libere. Suna frumos, dar fiecare a interpretat-o cum au vrut ei. Acordul de procentaj nu a fost un document oficial, ci o înţelegere între doi oameni. Fiecare stat îşi urmăreşte propriile interese, trebuie să înţelegem asta. Churchill nu avea niciun interes să sprijine naţiunea română, ci Imperiul Britanic. Sigur, dacă am fi fost Polonia, ar fi fost cu totul altceva.
Dan Falcan: Din seara zilei de 23 august şi până astăzi, Regele Mihai a trăit o puternică frustrare legată de acţiunile occidentale. Şi-a închipuit că nu vom fi abandonaţi chiar de tot. În realitate, fuseserăm vânduţi deja, pe un şerveţel. Regele a văzut că în toată perioada dintre 1944 şi 1947, puterile occidentale nu au făcut nimic pentru el. Iar după abdicare, occidentalii l-au tratat cel mult cu indiferenţă. Declaraţia sa, frustrarea sa de astăzi sunt normale. Are dreptate.
Manuel Stănescu: Cea mai mare problemă a fost a onestităţii occidentalilor, mai ales în raport cu membrii partidelor democratice din România, unii care au plătit şi cu viaţa pentru această lipsă de reacţie. Stalin era lipsit de scrupule, dar avea o viziune: voia să creeze un brâu de securitate, în care să-şi impună şi un sistem social. De cealaltă parte, vorbim despre Roosevelt, un om muribund, poate şi naiv.
Dan Falcan: Când e vorba despre Stalin, se poate vorbi şi despre tortură psihică. L-a ţinut pe Roosevelt în conferinţă extrem de mult, până a obţinut ce a vrut. La fel şi pe Churchill, care avea o problemă cu alcoolul. Stalin era foarte ipocrit. Îi transmitea lui Roosevelt îngrijorarea legată de starea sa de sănătate, în scrisori, dar i-a ţinut la conferinţă chinuitor de mult. Cu toate acestea, să nu uităm: Uniunea Sovietică dusese greul războiului. Aveau dreptul de a decide. Manuel Stănescu: Polonia a fost o problemă extrem de delicată. Exista acolo un guvern în exil, sprijinit de Marea Britanie, şi unul marionetă, sprijinit de sovietici. Problema Poloniei i-a divizat pe cei trei şi a fost un nod gordian în relaţia lor. Polonezii aveau cu totul alt statut. Fuseseră atacaţi direct în război, pierderile umane au fost teribile, lagărele de concentrare fuseseră tot pe teritoriul lor. Polonia avea un stat privilegiat, nu se compara cu România. Stalin susţinea că, din punct de vedere al securităţii, Polonia era fundamentală pentru Uniunea Sovietică. Şi avea şi dreptate, cred.
Dan Falcan: Stalin a părut iniţial adeptul impunerii unor regimuri ceva mai prietenoase în ţările controlate prin tratat. Abia după 1947, hotăreşte să comunizeze dur statele din estul Europei. Cehoslovacia este un caz mai special, merită discutat. Politica lor dintre războaie nu e
ra una opusă celei sovietice. Partidul Comunist de acolo avea o aderenţă semnificativă, una care le permitea şi 10-15% din adeziunea populaţiei. Lovitura de stat de la Praga a fost un semnal pentru occidentali, au înţeles ce urma să se întâmple în toate ţările controlate de sovietici.
Manuel Stănescu: Cehoslovacia avea cea mai bună armată din Est şi o economie puternică, cu o industrie pe măsură. Proletariatul avea o uriaşă influenţă acolo. Un alt caz special este Iugoslavia. Aici a existat o mişcare foarte puternică de partizani, condusă, în mare, de Tito. S-au dat lupte extrem de dure. În România nu a existat nici măcar un act de sabotaj. Acolo, în Iugoslavia, erau armate de partizani, cu teritorii controlate, care atacau permanent trupele germane în timpul războiului. Influenţa sovieticilor a fost mult diminuată de Tito, care era considerat, deja, un erou naţional şi un luptător.
Dan Falcan: Sunt de acord, Tito nu i-a datorat nimic lui Stalin, nu venise călare pe tancurile sovietice. De aici vine influenţa mai slabă a sovieticilor în Iugoslavia. A fost o personalitate puternică, urmăriţi câţi ani a ţinut ţara unită.
Sursa: historia
