VIDEO. DESCOPERIRE SENZAŢIONALĂ! Ce au aflat cercetătorii despre ASTEROIDUL GIGANT care a trecut ieri pe lângă Pământ

Ieri, un asteroid uriaş, de mărimea unui munte, a trecut razant pe lângă Pământ, oferind astronomilor şansa de a studia gigantica rocă spaţială, scrie Russia Today.

Astfel, oamenii de ştiinţă au făcut o descoperire extraordinară. După ce au primit imaginile de la sateliți, astronomii au observat că asteroidul avea propria lună, de aproximativ 70 de metri.

Savanţii spun că 16% dintre asteroizii mai mari de 200 de metri fac parte din sisteme binare sau chiar triple. Asta înseamnă că pe lângă că principalul asteroid are unul sau doi mai mici care „călătoresc” cu el.

Conform NASA, aceasta va fi cea mai mare apropiere de Pământ a unui obiect de asemenea dimensiuni, până în anul 2027, când îşi va face apariţia 1999 AN10, un asteroid descoperit de LINEAR pe 13 ianuarie 1999.

Asteroidul 2004 BL86 a fost descoperit la 30 ianuarie 2004 de un telescop în cadrul programului Lincoln Near-Earth Asteroid Research (LINEAR), derulat la White Sands, New Mexico.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: jurnalul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here