VIDEO. De 1 mai, cel mai mare mic din România a fost preparat la Ploieşti

 

 

Mai multe sindicate ai căror membri lucrează în administraţia publică locală din Ploieşti organizează „1 mai Sindicalist”, care are loc de joi până duminică la Hipodromul Ploieşti şi în cadrul căruia au loc concerte, se fac grătare, iar un comerciant a făcut un mic de 25 de metri şi 20 de kilograme.
 

Sindicatul Poliţiştilor Locali din Prahova şi Sindicatul Liber Massa, din care fac parte angajaţi ai unor structuri din administraţia publică locală din Ploieşti, organizează, începând de joi, timp de patru zile, „1 Mai sindicalist” la Ploieşti.

Evenimentul are loc la Hipodromul din Ploieşti, lăsat în ruină în ultimii ani, unde lângă fosta tribună a arenei de trap a fost amplasată o scenă pe care vor concerta ansambluri folclorice şi artişti din Prahova, precum şi Nelu Ploieşteanu şi Fuego.

La hipodromul din Ploieşti au fost aduse instalaţii specifice unui parc de distracţii, dar şi standuri unde comercianţii vând de la jucării la alimente tradiţionale şi au fost amenajate, de asemenea, terase la care se vând mici, bere, pastramă şi sucuri.

Joi, un comerciant a făcut un mic lung de 25 de metri şi care cântărea 20 de kilograme. Micul uriaş a fost ulterior porţionat şi vândut „la metru”.

Evenimentul organizat de sindicate se va încheia sâmbătă, concerte fiind programate zilnic de la ora 11.00 la ora 20.00, iar în 4 mai ultimul concert va începe la ora 16.00.

 


 

Membrii de sindicat primesc vouchere în baza cărora vor putea cumpăra mici şi bere la evenimentul organizat la hipodromul din Ploieşti.

În prima zi a evenimentului, puţin peste o sută de persoane s-au adunat la hipodrom. În schimb, sute de ploieşteni au ales să meargă la grătar în Parcul „Constantin Stere” de la Bucov, aflat în administrarea Primăriei Ploieşti şi situat la câţiva kilometri de municipiu, parc care este singurul loc din Ploieşti special amenajat pentru grătar. Întrucât numărul grătarelor amplasate de autorităţi în parc este insuficient, oamenii au adus de acasă grătarele.

Zeci de ploieşteni au ales însă să facă grătar în pădurea de la Păuleşti, zonă neamenajată conform legii, însă care este, de zeci de ani, un loc în care ploieştenii merg la grătar în week-end şi de 1 Mai.

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here