VIDEO. Cursă infernală. Doi tineri teribiliști, participanți la o întrecere ilegală de mașini, se zbat între VIAȚĂ și MOARTE

[iframe width=”640″ height=”360″ src=”//www.youtube.com/embed/ygoh9YyJPQY?feature=player_embedded” frameborder=”0″ allowfullscreen ]

Doi tineri, de 18 şi 20 de ani, se află în stare gravă la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, după ce maşina în care se aflau, marca BMW, a fost distrusă în întregime în urma unui accident cumplit.

 

Cercetările poliţiştilor scot la iveală amănunte teribile despre producerea acestei tragedii, care a avut loc duminică dimineaţă în muncipiul Bârlad.

 

La volanul bolidului se afla Alexandru Nedelcu, un tânăr de 18 ani care avea permis doar de trei luni. Pe scaunul din dreapta faţă se afla Constantin Vânătoru (21 de ani), fiul primarului din localitatea vasluiană Banca.

 

Din spusele martorilor, cei doi se întorceau de la o petrecere, unde au consumat mai multe pahare de alcool. Practic, rezultatul probelor biologice prelevate de la şofer arată că acesta era băut. La prima probă prelevată avea 0,95 grame la mie alcool pur în sânge, iar la cea de-a doua, luată la interval de o oră, avea 0,80 grame la mie. În consecinţă, poliţiştii i-au întocmit dosar penal, el fiind cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi conducere pe drumurile publice cu o alcoolemie peste limita legală.

 

Din câte se pare, cei doi tineri s-au luat la întrecere cu un alt autoturism. Imaginele surprinse de camerele de supraveghere ale Poliţiei Locale din Bârlad arată clar cum un alt autoturism a trecut la doar o secundă pe lângă BMW cu o viteză ameţitoare.

 

Martorii spun că, cel puţin maşina în care se aflau cei doi tineri avea acul kilometrajului oprit la 150 de kilometri la oră, încă o dovadă în plus că cele două autoturisme făceau o cursă. În acest moment, starea de sănătate ale celor două victime este critică, iar medicii rămân rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire.

 

Alexandru Nedelcu se află în comă de gradul IV, el fiind internat la secţia ATI a spitalului ieşean. Starea lui Constantin Vânătoru este ceva mai bună, el fiind în comă indusă. Cel mai probabil, tânărul de 20 de ani va suferi o intervenţie chirurgicală pentru eliminarea unui hematom de pe creier.

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here