VIDEO. Cum se negociază MITA la Bacalaureat: „un 6 la Mate face 500 de Euro, iar la Română, merge și un 450”

[iframe width=”640″ height=”360″ src=”//www.youtube.com/embed/sTwm2pltdn8?feature=player_embedded” frameborder=”0″ allowfullscreen ]

Profesoara din Arad care ar fi intermediat șpaga pentru examenul de Bacalaureat, Lavinia Bit, a fost filmată în timp ce le spunea anchetatorilor sub acoperire cât costă o notă de promovare.

 

„Eu vă spun: la matematică, pentru că e miza aşa mare, pentru nota 6 e 500 de euro. Matematică – 6. La română se merge cu 450. Aşa merg inspectorii, eu pe mâna lor mă duc”, a spus profesoara de limba română, cercetată în stare de libertate, în dosarul în care adjunctul inspectorului de la ISJ Arad, Mihai Spânu, a fost reţinut pentru luare de mită.

 

Mai mult, aceasta le explică anchetatorilor care au jucat rolul părinţilor îngrijoraţi de notele pe care copiii lor le vor lua la Bacalaureat că ea trebuie să se întâlnească cu elevii înainte de examen şi să îi instruiască în legătură cu semnele particulare pe care aceştia să le lase pe foaia de examen, astfel încât lucrările lor să fie recunoscute de profesorii corectori.

 

„Trebuie nişte semne şi acolo, că mie îmi spune profesorul duminică seara. Şi atunci trebuie să îl chem pe copil să îi dau semnul”, le-a spus profesoara Lavinia Bit anchetatorilor sub acoperire, după cum reiese dintr-o înregistrare făcută în ancheta.

 

Pixuri cu radiera specială pentru corectori, o profesoară „exigenta” şi mii de euro şpaga

Potrivit Mediafax, profesoara preda limba română de circa 8 ani la Liceul Tehnologic „Iuliu Maniu” din Arad, unde este cunoscută ca fiind „foarte exigenta”, întrucât lăsa mulţi elevi corigenţi.

 

„Singurele plângeri pe care le-am avut de la părinţi şi elevi la adresa profesoarei au fost că este foarte exigentă, ceea ce nu ştiu dacă este neapărat rău. Lasă şi mulţi corigenţi. Alte reclamaţii nu au existat, iar despre faptul că ar fi cerut vreodată bani de la elevi, nu am auzit”, a declarat Stelian Ionuțiu, directorul unităţii de învăţământ unde preda profesoara suspectată de corupţie.

 

Potrivit Pro TV, în urma percheziţiilor realizate la domiciliile celor 3 inculpaţi, Mihai Spânu, adjunctul şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, inspectorul şcolar Simona Crâsnic şi profesoara Lavinia Bitin, au fost descoperite, pe lângă bani şi liste cu numele elevilor care trebuiau „ajutaţi” să promoveze examenul, o serie de pixuri dotate cu o radieră specială, folosite atât de elevi, cât şi de profesorii corectori. Aceştia din urmă ar fi urmat să şteargă răspunsurile greşite şi să le treacă pe cele corecte.

 

În noaptea de duminică spre luni, procurorii Parchetului Tribunalului Arad au descins la locuinţele celor trei, de unde au ridicat circa 10.000 de euro. Cei trei au fost duşi la audieri, însă reţinut a fost doar adjunctul şefului IPJ Arad, inspectorul Mihai Spânu, profesoara Lavinia Bit şi inspectorul Simona Crâsnic fiind cercetate în libertate.

 

Ulterior, luni dimineaţa, Ministerul Educaţiei a informat, printr-un comunicat, că ministrul Remus Pricopie l-a demis din funcţie pe inspectorul Mihai Spânu.

 

 

(Sursa: ziare.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here