VIDEO. Cum se formează amintirile în creier. Oamenii de ştiinţă au stabilit etapele procesului

Cercetătorii de la Albert Einstein College of Medicine of Yeshiva University au realizat recent un studiu ce permite vizualizarea modului în care amintirile se formează în creier.
 

Oamenii de ştiinţă au marcat cu o substanţă fluorescentă moleculele care contribuie la procesul prin care amintirile iau naştere, apoi, cu ajutorul tehnicii imagistice avansate au urmărit traseul acestora.

„Eforturile depuse pentru descoperirea modului în care neuronii produc amintirile au întâmpinat mult timp un obstacol major”, a explicat unul dintre cercetători. „Neuronii sunt extrem de sensibil la orice fel de perturbare, astfel că doar testând cele mai ascunse proprietăţi ale acestora oamenii de ştiinţă pot observa procesele moleculare ce culminează cu formarea amintirilor”, a continuat acesta.

 


 

Dr. Robert Singer, autorul lucrării de cercetare, a explicat că experimentul realizat este cu atât mai important cu cât, deşi a fost făcut pe şoareci, nu a necesitat utilizarea unor gene artificiale sau a altor intervenţii care ar fi afectat în vreun fel activitatea neuronilor şi ar fi pus sub semnul întrebării rezultatele finale.

 

În cadrul cercetării, specialiştii au stimulat neuronii din zona hipocampusului, acolo unde amintirile sunt stocate, apoi au urmărit moleculele fluorescente în timp ce formau nucleul neuronilor, călătorind ulterior către dendrite. Astfel au observat că mesagerul ARN în neuroni este controlat de un proces ce permite sintetizarea proteinelor într-o anumita perioadă de timp, într-un anumit loc şi într-o cantitate specifică.

 

Oamenii de ştiinţă au stabilit astfel că neuronii şi-au dezvoltat propria strategie menită să controleze felul în care lucrează proteinele ce contribuie la formarea amintirilor.

 

„Această observaţie ce ne arată că neurorii activează selectiv sinteza de proteine, apoi opreşte procesul se suprapune exact ideea noastră privind dezvoltarea amintirilor”, a explicat dr. Singer în cele din urmă.

 

Sursa: gandul.info

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here