VIDEO. Cum îşi răsplăteşte o leoaică salvatorul?

Documentarul ”Lionheart” – povestea emoţionantă a creşterii unui pui de leu de către un om, care îl învaţă să vâneze, va fi lansat în acest an şi va face cunoscută tuturor povestea adevărată a leoaicei Sirga. Clipul video în care Sirga îl îmbrăţişează pe Valentin Gruener, conservaţionistul german care a salvat-o şi a crescut-o, a adunat deja milioane de vizualizări pe YouTube.

Val Gruener, în vârstă de 27 de ani, care  lucrează împreună cu Mikkel Legarth în cadrul Modisa Wildlife Project, a salvat-o pe Sirga, pe atunci doar un pui, când ea a rămas singură, după ce toată haita din care făcea parte fusese capturată, pe terenul deţinut de Willie De Graaff, în Botswana.

La început, Willie De Graaff obişnuia să împuşte leii, deoarece aceştia decimau animalele de pe terenul său de vânătoare;  mai târziu, însă, a devenit un protector al acestor animale.

Gruener a crescut-o pe Sirga timp de 3 ani, iar cum leoaica, în lipsa unei haite de la care să înveţe să vâneze, nu ar fi putut supravieţui în sălbăticie, Gruener a luat hotărârea să se ocupe şi de acest aspect al creşterii ei. A petrecut luni întregi în savană, învăţând-o efectiv pe leoaică să se furişeze, să pândească prada, iar eforturile lui au fost răsplătite când Sirga a adus prima antilopă vânată.

Povestea acestei prietenii unice dintre om şi leu a fost transpusă într-un film documentar, „Lionheart”, produs de Tauana Films şi care va fi lansat în cinematografe în acest an.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: descopera

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here