7IAȘI a obținut incognito și sub protecția identității mărturii despre cum o firmă de pază din București și-a câștigat locul pe piața din Iași cu sprijinul unuia dintre liderii locali ai lumii interlope @ Compania Highlander Guard SRL a reușit să pună mâna pe contractele de pază pentru mai multe magazine Profi și Mega Image SRL din Iași apelând la sprijinul și influența lui Vasilică Corduneanu, unul dintre liderii lumii interlope ieșene @ Acesta, alături de alți trei membri ai grupării pe care o conduce, au fost angajați pe posturi de șofer, dar în realitate prestau activități de „intervenții”, în civil, fără a purta uniforme: prindeau hoții și aceștia returnau prejudiciul @ Brigada de intervenții coordonată de Corduneanu a început colaborarea cu Highlander Guard în 2020, iar în scurt timp hoții din Iași au aflat că magazinele Profi se află sub protecția acesteia @ În cursul anului 2022, Adrian Florin Miinea, patronul companiei Highlander Guard, le-ar fi cerut oamenilor de la „intervenții” să dirijeze hoții prinși în magazinele Profi către Mega Image, susține Cătălin C., un fost polițist care coordona activitatea firmei la nivelul municipiului Iași @ „Nu aveam birou. Întâlnirile le aveam la terase, la Palas. Miinea a venit de la București și ne-a spus să trimitem hoții la Mega, pentru că se afla în negocieri cu ei”, a declarat Cătălin C., care a îndeplinit funcția de inspector de securitate la Highlander Guard @ 7IAȘI a obținut o mărturie filmată cu camera ascunsă de la un hoț care operează în zone precum CUG și Bularga @ Anul trecut, în martie, la scurt timp după ce abia ieșise din închisoare, a fost prins de „băieții de la intervenții” furând dintr-un magazin Profi @ „ M-au prins… Normal că știam cine sunt băieții. Mi-au zis: du-te la Mega Image, nu mai fura la mine”, a povestit acesta @ Vasilică Corduneanu a confirmat colaborarea cu firma Highlander Guard SRL, însă a refuzat să facă declarații @ „Am lucrat, nu mai lucrez. Nu e treaba ziarelor ce am lucrat și pe ce bani”, a spus acesta
O companie de pază înființată în București în urmă cu mai bine de șapte ani a reușit să pună mâna pe contracte cu rețele de magazine Profi și Mega Image din Iași, apelând la ajutorul unei grupări interlope în spatele căreia s-ar afla Vasilică Corduneanu. Acuzațiile au fost lansate de foști angajați ai Highlander Guard SRL printre care și un fost polițist care a coordonat activitatea firmei la nivelul municipiului Iași. Cu sprijinul unor membrii ai Clanului Corduneanu, care au fost angajați ca simpli șoferi, firma Highlander Guard SRL a avut rezultate greu de obținut cu agenți simpli, plătiți cu salarii mici și recrutați din rândul pensionarilor ori a persoanelor care se apropie de vârsta a treia.

În plus, notorietatea de care se bucură Vasilică Corduneanu a funcționat ca un scut pentru magazinele Profi din Iași, aflate sub contract cu Highlander Guard SRL. „Hoții știau că acolo lucrează Vasilică Corduneanu, nici măcar nu mai intrau în magazin”, povestește Cătălin C., care a coordonat activitatea companiei pentru magazinele Profi din Iași.
„Probabil că aveau spate. Unul a fost bodyguard al lui Dragnea”
Fostul polițist s-a angajat ca „inspector de securitate” la firma Highlander Guard SRL, dar se ocupa și de activități administrative: întocmirea planurilor de pază, depunerea cererilor de autorizare, angajări etc.
„Eu cunoșteam legislația. „Băieții de la intervenții” nu puteau fi angajați pe partea de pază și securitate. Nu aveau calificare și în plus, toți aveau cazier. Cum să-i angajezi?! Lucrau ca șoferi, dar prindeau hoții. Îi știau pe toți. Îi găseau și-n gaură de șarpe. Unii veneau singuri și returnau prejudiciul după ce aflau de unde au furat”, a povestit Cătălin C.
Acesta a mai arătat că firma Highlander Guard SRL se baza în mare parte pe eficiența activității „băieților de la intervenții”, pentru că nu aveau dispecerat propriu, iar agenții erau recrutați din rândul persoanelor trecute de prima tinerețe.
„Eu dădeam anunț la ziar, în Evenimentul. Interviurile le țineam în mașină sau în magaziile magazinelor. La început, banii se plăteau doar în mână. Mai târziu, li se făceau oamenilor și viramente bancare pentru salariul minim, iar diferența cash. Ei semnau două state de plată”, mai povestește fostul inspector de securitate.
Pe de altă parte, acesta susține că persoanele din conducerea firmei Highlander Guard SRL reușeau să treacă cu ușurință peste obstacolele birocratice care țineau de autorizarea obiectivelor.
„Probabil că aveau spate, nu pot decât să bănuiesc. Erau probleme cu planurile de pază. Dosarul trebuia să conțină fotografii cu uniforma, cum arată un agent în ținută completă, față și profil. Ei nu aveau echipamente complete. O geacă la mai mulți agenți, unii veneau în adidași, astfel de probleme… Veneau ei de la București, Miinea – patronul și unul Axinte, care fusese bodyguard de al lui Dragnea. Le spuneam că sunt probleme, că Poliția a respins planul de pază pentru că erau probleme. Ei spuneau că se rezolvă și, până la urmă, se rezolva”, mai povestește fostul angajat al companiei.
Hoț profesionist, filmat cu camera ascunsă. „Mi-au zis: du-te la Mega Image, nu mai fura la mine!”
În cursul anului 2022, Adrian Florin Miinea, patronul companiei Highlander Guard, le-a cerut oamenilor de la „intervenții” să dirijeze hoții prinși în magazinele Profi către Mega Image, susține Cătălin C., fostul polițist care coordona activitatea firmei la nivelul municipiului Iași.
„Nu aveam birou. Întâlnirile le aveam la terase, la Palas. Miinea a venit de la București și ne-a spus să trimitem hoții la Mega, pentu că se află în negocieri cu ei”, a declarat acesta.
În rândul hoților care „operează” în magazinele din Iași este cunoscut faptul că magazinele Profi se aflau sub protecția „băieților de la intervenții” coordonați de interlopul Vasilică Corduneanu.
Pe unul dintre acești hoți reporterii 7IAȘI l-au găsit în zona Bularga și au obținut de la acesta o mărturie filmată cu camera ascunsă. Anul trecut, în martie, a fost prins de „băieții de la intervenții” furând dintr-un magazin Profi la scurt timp după ce abia ieșise din închisoare. „M-au prins… Normal că știam cine sunt băieții. Mi-au zis: du-te la Mega Image, nu mai fura la mine”, a povestit acesta. Personajul, trecut în mai multe rânduri prin penitenciare, are un discurs oscilant, sare de la un subiect la altul, încearcă să-și ducă interlocutorul cu vorba. De aceea, redăm în continuare doar un fragment al discuției purtate cu acesta, considerat a fi relevant pentru subiectul articolului.
Reporter: Unde operai tu, în ce zonă?
Hoț: Eu la CUG am mai luat de la Profi. Puțin…
R.: Ce luai?
H.: O ciocolată, un rimel, o aia… Înțelegi?
R.: Când te-au prins pe tine?
H.: Prin martie anul trecut
R.: Cum te-au prins?
H.: Eu am luat trei ciocolate. Soră-mea era bolnavă, a murit (…) M-am dus să iau doi pui, am băgat trei ciocolate în geantă aici, într-un „borset” mic. (…) M-a prins un băiețaș, care era acolo la firmă.
R.: Băiețașul era în uniformă sau…
H.: Nu, nu, m-a prins el așa. Eu nu i-am făcut nimic. I-am zis: am lăsat ciocolatele acolo, pa, la revedere!
R.: Dar tu știai cine sunt băieții care te-au prins?
H.: Normal, știam
R.: Cine erau?
H.: Nu mai știu, dacă îl văd la față îl știu
R.: Și aia ți-au zis: de acuma operezi…
H.: Da, da… Du-te la Mega Image, nu mai fura la mine
7IAȘI a cerut puncte de vedere de la Corduneanu și Highlander Guard
Săptămâna trecută, în zilele premergătoare redactării articolului, 7IAȘI a încercat să obțină puncte de vedere atât de la compania Highlander Guard cât și de la Vasilcă Corduneanu, cel despre care foștii angajați ai companiei susțin că a asigurat de fapt paza rețelelor de magazine Profi.
Printr-un e-mail adresat lui Adrian Florin Miinea, 7IAȘI a cerut acestuia să formuleze un punct de vedere față de acuzațiile aduse de foștii angajați. Highlander Guard nu a transmis niciun răspuns până la momentul publicării articolului. Numărul de telefon care figurează pe mai multe site-uri ce oferă informații despre companii este închis. În cazul în care compania Highlander Guard va reveni cu un răspuns, acesta va fi inserat în articol.
Pe de altă parte, Vasilică Corduneanu a confirmat colaborarea cu firma Highlander Guard SRL, însă a refuzat să facă declarații.
„Am lucrat, nu mai lucrez. Nu e treaba ziarelor ce am lucrat și pe ce bani”, a spus acesta
Zeci de foști angajați reclamă că au fost țepuiți de firma Highlander
Situația persoanelor angajate la firma de pază Highlander Gurad a devenit un fenomen național. O întrebare postată de pe grupul de facebook „Firme de Paza – Păreri/ Feedback/ Recomandari” și intitulată „Salutare! A reușit cineva să își recupereze banii de la Highlander Guard SRL?” a strâns peste 200 de răspunsuri.
Cele mai multe comentarii provin de la foști angajați, care reclamă neplata salariilor, în unele cazuri restanțele fiind de peste un an de zile.
„Pe Târgoviște ieri s-au băgat banii după 1an și patru luni cu un executor dații în judecata că o să cistigati”
„Toată țara au întârziere de plata firma Highlander guard și unele orașe nu a mai dat bani deloc cine poate să-mi de-a pe messenger numere de telefon și nume cine conduce panarama asta de firma să mă duc cu ei in instanță”
„Când ne primim banii pe august la constanta 2023 cât mai mințiți angajații.vom merge în instanta pentru ca banii de la profi i ați luat deja pentru luna respectiva”
„Hoți firma neserioasa nu plătește au trecut 2 ani și nu a dat bani pe 2 luni pina și la ITM am făcut cunoscut și nu sa rezolvat”
Pentru anul 2023, compania Highlander Guard SRL a raportat o cifră de afaceri de 43.368.252 lei, echivalentul a peste 8,6 milioane euro, și 778 de angajați.