Numele lui Ceauşescu căpătase o încărcătură malefică cu care i-a speriat pe ruşi şi americani, după ce au auzit de programul nuclear secret al României.
Demonizat în fel şi chip, în momentele revoluţiei romane, indiscutabil, s-a atins apogeul miturilor legate de Nicolae Ceauşescu. Asta, deoarece, de-a lungul timpului se născuseră şi făcuseră cariera numeroase legende referitoare la Nicolae sau Elena. Unul dintre aceste mituri spunea că dictatorul avea – sau avea de gând – să acţioneze butonul roşu al unei bombe nucleare.
Chiar dacă nu a avut nici măcar de gând să posede armament atomic, Nicolae Ceauşescu, în august 1968, a făcut ceva care a zguduit lumea, ca şi cum ar fi detonat o ogivă nucleară. Apoi a apărut mitul…
După celebrul discurs în care înfiera ţările Tratatului de la Varşovia pentru invadarea Cehoslovaciei – momentul suprem al dictatorului – Republica Socialistă România a fost la un pas de a fi călcată, din nou, de Armata Roşie. Acum, în august 1968, Ceauşescu, dincolo de strategia lui – dacă o fi existat vreuna – nu făcea altceva decât să întărate „fiară” sângeroasă.
Pregătită odată cu scenariul invadării Cehoslovaciei, Operaţiunea Nistru prevedea că pe 22 noiembrie 1968 România să fie ocupată de 150.000 de militari ruşi, polonezi şi maghiari. Trupele pregătite pentru ocupaţie erau masate la graniţa estică. În acele împrejurări s-a născut un alt mit – de mai mică anvergură – conform căruia ruşii chiar ar fi forţat frontiera de stat a României cu tancurile. Dar, surpriză, o armă nemaivăzută şi nemaiauzita, un soi de superlaser românesc, ar fi tăiat câteva blindate lăsându-i, pentru câteva clipe, pe ruşi mască pentru ca apoi să fugă îndărăt înfricoşaţi.
Aşa ceva nu a avut niciodată pretenţii de veridicitate. În schimb, după îmblânzirea „fiarei roşii”, câţiva ani mai târziu, Ceauşescu a aflat ce furori făcuse reacţia oficialilor israelieni, atunci când au fost întrebaţi, pe şleau, dacă are sau nu poporul evreu arma atomică. Aceştia au răspuns că… „se abţin”. Şi lumea a luat foc, de parcă s-ar fi spus că au şi folosit-o.
Astfel, securitatea, prin serviciul de şuşanele dedicat, s-a lansat zvonul că România ar dezvolta un program nuclear secret, pentru elaborarea unei bombe. Doar că bârfa – propagata cu succes – nu a impresionat pe nimeni dintre cei vizaţi de o asemenea dezinformare. Pe ruşi, probabil că i-a făcut să zâmbească. Vestul Europei era păzit de Anglia şi Franţa, şi ele puteri nucleare. Pe americani, nu avea cum să-i sperie aşa ceva. Erau căliţi, departe şi, oricum aveau alte probleme. China nu avea de ce să se teamă de o Românie „nucleară”: eram prieteni buni şi avea şi ea în dulap câteva bombe atomice adevărate, încă din 1964. Nu mai rămâneau decât vecinii noştri mai mici, care oricum nu aveau ce să facă, chiar dacă ar fi fost adevărat zvonul. Mai erau câteva ţări arabe prietene, dar acestea, dacă ar fi dorit aşa ceva, aveau de unde să procure armament nuclear de pe piaţa reală şi nu a zvonurilor…
Aşa se poate spune că s-a sfârşit mitul României, ca putere nucleară. Dar succesul sau acolo unde nu era nevoie de el, adică în ţară, a fost o experienţă interesantă pentru Securitate.
Sursa: caplimpede
