VIDEO. Ce legătură este între Olimpiada de la Soci și mișcarea GAY?

[iframe width=”640″ height=”360″ src=”//www.youtube.com/embed/effb2JYiKXM?feature=player_embedded” frameborder=”0″ allowfullscreen ]

Olimpiada de la Soci, cea mai scumpă din istoria competiţiilor, va începe azi, dar lucrurile sunt departe de a fi perfecte în Rusia.
 

O reclamă creată cu scopul de a ridiculiza aşa-numitele legi anti-gay ale preşedintelui rus Vladimir Putin privind participanţii la Jocurile Olimpice de la Soci transmite mesajul „Jocurile au fost mereu puţin gay. Să luptăm ca să le păstrăm aşa”. Spotul, conceput de Institutul Canadian pentru Diversitate şi Incluziune (CIDI), în colaborare cu agenţia de publicitate Re-think din Toronto, arată doi sportivi bărbaţi din echipa de sanie în timp se pregătesc pentru probă, balansându-se în faţă şi în spate în ritmul melodiei „Don’t You Want Me” a celor de la The Human League, arată Mediafax.

„Jocurile au fost mereu puţin gay. Să luptăm ca să le păstrăm aşa” este mesajul cu care se încheie reclama.

„Discriminarea din Rusia este inacceptabilă”, a declarat Michael Bach, fondator şi CEO al CIDI, citat de The Independent. „Ca organizaţie, vrem să ne arătăm susţinerea, în special faţă de atleţii aflaţi în competiţie la Jocurile de la Soci”. Spotul apare la scurt timp după ce Organizaţia Mondială a Drepturilor Omului şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la „o situaţie în deteriorare a abuzurilor extinse şi concentrate asupra persoanelor şi activităţilor lesbiene, gay, bisexuale şi transgender (LGBT)”.

Peste 200 de scriitori renumiţi, printre care Salman Rushdie şi Margaret Atwood, au semnat o scrisoare deschisă, publicată joi în The Guardian, pentru a denunţa legislaţia din Rusia ce incriminează blasfemia şi homosexualitatea, în ajunul deschiderii Olimpiadei de iarnă de la Soci.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here